Întrebări?

Evaluarea riscurilor este procesul fundamental în SSM, definit de Art. 7 din Legea 319/2006 și dezvoltat în HG 1425/2006. Aceasta constă în identificarea tuturor pericolelor existente la locul de muncă, estimarea probabilității și gravității producerii unui eveniment nedorit (accident sau boală profesională) și, ulterior, stabilirea măsurilor de prevenire și protecție necesare.

Pașii generali ai evaluării riscurilor:

1. Identificarea pericolelor: Se analizează fiecare activitate, echipament, substanță chimică, mediu de lucru etc., pentru a identifica tot ceea ce ar putea cauza un prejudiciu (lovire, cădere, arsuri, intoxicații, expunere la zgomot, vibrații, riscuri psihosociale etc.). Se pot folosi liste de verificare, observații directe, discuții cu angajații, studii de caz anterioare.
2. Identificarea persoanelor expuse: Se determină cine ar putea fi afectat și în ce mod (angajați, vizitatori, subcontractori, publicul).
3. Estimarea riscului: Pentru fiecare pericol identificat, se estimează:
   • Probabilitatea (cât de probabil este să se întâmple un eveniment – foarte mică, mică, medie, mare).
   • Gravitatea (cât de grave ar fi consecințele dacă s-ar întâmpla – minoră, medie, gravă, foarte gravă).
   • Din combinarea acestora rezultă nivelul de risc.
4. Stabilirea măsurilor de prevenire și protecție: Pe baza nivelului de risc, se elaborează măsuri concrete pentru eliminarea sau reducerea riscurilor. Se respectă principiile generale de prevenire din Art. 7 din Legea 319/2006:
   • Evitarea riscurilor.
   • Evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate.
   • Combaterea riscurilor la sursă.
   • Adaptarea muncii la om.
   • Adaptarea la progresul tehnic.
   • Înlocuirea periculosului cu nepericulosul sau mai puțin periculosul.
   • Dezvoltarea unei politici de prevenire coerente.
   • Prioritatea măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție individuală.
   • Furnizarea de instrucțiuni adecvate lucrătorilor.

Monitorizare și revizuire: Evaluarea riscurilor nu este un proces unic. Trebuie revizuită periodic (de exemplu, anual sau la 3 ani, în funcție de specificul activității) și ori de câte ori intervin schimbări semnificative (noi tehnologii, schimbări în procesul de muncă, accidente/incidente semnificative).

Deși ambele tipuri de documente sunt esențiale pentru desfășurarea sigură a activităților, ele au scopuri și niveluri de detaliu diferite:

• Instrucțiuni Proprii de Securitate și Sănătate în Muncă (IPSSM):
  • Scop principal: Prezentarea detaliată a regulilor și măsurilor de securitate și sănătate specifice unei anumite activități, echipamente de muncă sau post de lucru. Ele transpun cerințele legislației generale și a normelor specifice în limbajul concret al locului de muncă respectiv.
  • Conținut: Descriu pericolele specifice, riscurile asociate și, mai ales, măsurile concrete de prevenire și protecție pe care angajații trebuie să le respecte. Acestea includ modul de utilizare a echipamentelor, a EIP-urilor, interdicții, obligații, proceduri de urgență relevante pentru activitatea specifică.
  • Baza legală: Sunt elaborate pe baza evaluării riscurilor și a legislației naționale, conform Art. 15 din Legea 319/2006 și Art. 136 din HG 1425/2006.
  • Audiență: Se adresează direct angajaților care efectuează activitatea respectivă.
• Proceduri de Lucru (sau Instrucțiuni de Lucru/Operaționale):
  • Scop principal: Descrierea pas cu pas a modului corect de a executa o anumită activitate sau sarcină de lucru. Ele se concentrează pe eficiența, calitatea și standardizarea procesului.
  • Conținut: Detaliază secvența de operațiuni, materialele și echipamentele necesare, pașii de urmat, criteriile de acceptare/respingere. Pot include, dar nu ca element central, aspecte de SSM integrate în pașii operaționali (ex: „înainte de a porni mașina, verificați integritatea carcasei de protecție”).
  • Baza: Elaborate pe baza cerințelor operaționale, specificațiilor tehnice, standardelor de calitate.
  • Audiență: Se adresează tuturor celor implicați în executarea sarcinii respective.

Relația dintre ele: IPSSM-urile sunt complementare procedurilor de lucru. O procedură de lucru eficientă și sigură ar trebui să integreze aspectele de SSM. În practică, multe companii optează pentru documente integrate care combină instrucțiunile de lucru cu cele de securitate, asigurându-se că fiecare pas al procesului este nu doar eficient, ci și sigur. Totuși, distincția este importantă pentru a asigura că aspectele de SSM sunt acoperite în profunzime, nu doar tangențial.

Deși adesea folosite împreună, prevenirea și protecția reprezintă două concepte distincte, dar complementare, în cadrul SSM. Această distincție este fundamentală și se regăsește în Art. 5 din Legea 319/2006, care definește „prevenirea” și „protecția”.

• Prevenirea:
  • Definiție: Conform Art. 5 lit. k) din Legea 319/2006, prevenirea reprezintă „ansamblul de dispoziții sau de măsuri luate ori planificate la toate etapele de activitate ale unităţii, pentru a evita sau a diminua riscurile profesionale”.
  • Scop: Principalul scop al prevenirii este eliminarea riscurilor la sursă sau, dacă acest lucru nu este posibil, reducerea lor la minimum înainte ca un angajat să fie expus. Este o abordare proactivă, care încearcă să oprească producerea evenimentelor nedorite.
  • Exemple de măsuri de prevenire:
    • Evaluarea riscurilor: Identificarea și analiza pericolelor înainte ca ele să producă efecte.
    • Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă: Crearea unor spații și sisteme de lucru care reduc solicitările fizice și psihice.
    • Substituția: Înlocuirea substanțelor periculoase cu unele mai puțin periculoase.
    • Automatizarea proceselor: Reducerea interacțiunii umane cu mașini periculoase.
    • Instruirea adecvată a angajaților: Pentru a evita comportamentele nesigure.
• Protecția:
  • Definiție: Protecția se referă la măsurile luate pentru a diminua efectele unui risc atunci când prevenirea nu a fost suficientă pentru a-l elimina complet. Este o abordare reactivă, care intervine după ce un pericol a apărut sau este iminent.
  • Scop: Limitarea expunerii angajaților la riscurile reziduale (cele care nu au putut fi eliminate prin măsuri de prevenire) și protejarea lor împotriva consecințelor.
  • Exemple de măsuri de protecție:
    • Echipamentul Individual de Protecție (EIP): Căști, mănuși, ochelari, măști, etc. (ex: dacă nu poți elimina zgomotul, oferi antifoane).
    • Sisteme de protecție colectivă: Balustrade, plase de siguranță, sisteme de ventilație forțată.
    • Dispozitive de siguranță: Butoane de oprire de urgență, senzori de prezență pe mașini.
    • Primul ajutor: Asigurarea truselor de prim ajutor și a personalului instruit.

Relația dintre ele: Principiile generale de prevenire, stabilite la Art. 7 din Legea 319/2006, stipulează clar prioritatea măsurilor de prevenire colectivă față de măsurile de protecție individuală. Astfel, angajatorul trebuie să încerce mai întâi să elimine riscurile (prevenire) și abia apoi să protejeze angajații împotriva riscurilor rămase. O strategie SSM eficientă le integrează pe amândouă.

Rolul angajatorului în promovarea unei culturi pozitive de SSM este fundamental și decisiv. O cultură de SSM nu se referă doar la respectarea legilor, ci la un set de valori, atitudini, percepții și practici comune în cadrul unei organizații, care plasează siguranța și sănătatea angajaților pe primul plan. Este esențială pentru succesul pe termen lung al oricărui program de SSM.

Angajatorul este principalul motor al acestei culturi prin:

1. Angajament vizibil și autentic (Leadership by example):
   • Angajatorul (managementul de top) trebuie să demonstreze un angajament ferm și vizibil față de SSM. Nu este suficient să declare importanța SSM, ci trebuie să o arate prin acțiuni concrete: participarea la ședințele SSM, alocarea de resurse suficiente, prioritizarea siguranței în fața profitului, respectarea personală a normelor SSM.
   • Aceasta creează un „ton de la vârf” care influențează atitudinea tuturor angajaților.
2. Alocarea de resurse suficiente:
   • Investiția în SSM (personal specializat, echipamente de siguranță, instruire, medicina muncii, consultanță) demonstrează că angajatorul ia în serios siguranța. Lipsa resurselor este un semnal clar că SSM nu este o prioritate.
3. Comunicare transparentă și deschisă:
   • Comunicarea constantă despre riscuri, incidente, măsuri preventive, planuri de îmbunătățire.
   • Crearea unui mediu în care angajații se simt confortabil să raporteze pericole, incidente sau „aproape accidente” fără teamă de repercusiuni. Angajatorul trebuie să încurajeze acest tip de feedback și să acționeze în consecință.
4. Implicarea și consultarea angajaților:
   • Implicarea angajaților în procesul de evaluare a riscurilor, în elaborarea procedurilor de lucru sigure și în luarea deciziilor legate de SSM (prin CSSM sau direct). Aceasta crește sentimentul de responsabilitate și apartenență.
   • Angajații sunt adesea cei mai buni experți în ceea ce privește riscurile din activitatea lor zilnică.
5. Instruire eficientă și continuă:
   • Asigurarea unei instruiri de înaltă calitate, nu doar formală, ci una care să contribuie la înțelegerea reală a riscurilor și la dezvoltarea abilităților practice de prevenire.
   • Instruire specifică pentru fiecare post și pentru noile riscuri.
6. Recunoaștere și recompensare:
   • Recunoașterea și recompensarea comportamentelor sigure și a inițiativelor în domeniul SSM. Aceasta întărește atitudinile pozitive.
7. Sistem de management al SSM robust:
   • Implementarea unui sistem de management al SSM bine structurat (ISO 45001 sau echivalent) demonstrează o abordare sistematică și angajament pe termen lung.
   • Monitorizarea continuă a performanței SSM și îmbunătățirea permanentă pe baza datelor (incidente, accidente, inspecții).

O cultură pozitivă de SSM transformă siguranța dintr-o simplă obligație legală într-o valoare fundamentală a organizației, contribuind la un mediu de lucru mai sigur, la o productivitate sporită și la o reputație excelentă.

ITM, prin inspectoratele teritoriale de muncă, este autoritatea de control și reglementare principală în domeniul securității și sănătății în muncă în România, având un rol esențial în aplicarea și monitorizarea legislației. Rolul ITM este definit de Legea 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii și de Legea 319/2006.

Principalele atribuții ale ITM în domeniul SSM sunt:

• Control și verificare: Efectuarea de controale la sediul angajatorilor pentru a verifica respectarea legislației SSM (ex: existența evaluării riscurilor, fișelor de instruire, EIP-urilor, examinărilor medicale, autorizațiilor de funcționare din punct de vedere SSM).
• Cercetarea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale: Cercetarea evenimentelor grave (colective, mortale, grave) și avizarea dosarelor de cercetare întocmite de angajatori.
• Aplicarea sancțiunilor: Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor în cazul nerespectării prevederilor legale în domeniul SSM. De asemenea, poate dispune suspendarea activității în cazul unor pericole iminente de accidentare.
• Consultanță și informare: Oferă angajatorilor și angajaților consultanță privind aplicarea legislației SSM și promovează cultura securității și sănătății în muncă.
• Monitorizare și raportare: Colectează date statistice privind accidentele de muncă și bolile profesionale și elaborează rapoarte naționale.

Autorizare: Autorizează funcționarea din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă pentru anumite categorii de angajatori sau activități, conform prevederilor legale.

Utilizarea sigură a echipamentelor de muncă este un pilon fundamental al SSM, având în vedere că majoritatea accidentelor de muncă implică interacțiunea cu mașini, unelte sau instalații. Cerințele sunt detaliate în HG 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea echipamentelor de muncă.

Principalele cerințe pentru angajator:

1. Alegerea și achiziția echipamentelor:
   • Echipamentele trebuie să fie conforme cu legislația națională și europeană în vigoare (să poarte marcajul CE, unde este cazul).
   • Alegerea se face în funcție de lucrarea de executat, riscurile existente și condițiile de lucru.
2. Asigurarea conformității și verificărilor periodice:
   • Toate echipamentele de muncă trebuie să fie în stare tehnică bună și să corespundă scopului pentru care sunt utilizate.
   • Se impun verificări periodice de către personal calificat (intern sau extern) sau de către organisme abilitate (ex: ISCIR pentru instalațiile sub presiune sau de ridicat). Aceste verificări sunt esențiale pentru detectarea uzurii, a defecțiunilor sau a non-conformităților.
   • Angajatorul trebuie să dețină documentația tehnică a echipamentelor (manuale de utilizare, certificate de conformitate, fișe de inspecție).
3. Instalare și amplasare sigură:
   • Echipamentele trebuie instalate și amplasate într-un mod care să asigure stabilitatea, să permită accesul în siguranță și să nu creeze riscuri suplimentare (ex: de cădere, de coliziune).
   • Zonele de lucru trebuie să fie suficient de spațioase.
4. Măsuri de protecție:
   • Echipamentele trebuie să fie dotate cu dispozitive de protecție (aparători, carcase, grilaje, butoane de oprire de urgență) care să prevină accesul la părțile în mișcare sau periculoase.
   • Sisteme de blocare/izolare a energiei (LOTO – Lockout/Tagout) pentru intervenții și mentenanță.
5. Instruire și informare a angajaților:
   • Angajații trebuie instruiți temeinic cu privire la modul de utilizare sigură a fiecărui echipament, la riscurile specifice și la măsurile de urgență.
   • Instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă (IPSSM) trebuie să includă detalii despre operarea echipamentelor.
   • Doar personalul calificat și autorizat (dacă este cazul) are voie să opereze anumite echipamente (ex: stivuitorist, electrician, sudor).
6. Mentenanță și reparații:
   • Se impune un program de mentenanță preventivă și corectivă pentru a asigura funcționarea sigură a echipamentelor.
   • Reparațiile trebuie efectuate de personal specializat și autorizat.

Angajații au o serie de drepturi fundamentale în domeniul SSM, pe lângă obligațiile pe care le au. Acestea sunt stipulate în principal în Legea 319/2006, Art. 22 și următoarele, și contribuie la asigurarea unui mediu de lucru sigur și la implicarea lucrătorilor în procesul de îmbunătățire a condițiilor de muncă:

• Dreptul la instruire: Fiecare angajat are dreptul să primească o instruire adecvată și suficientă în domeniul SSM, gratuit și în timpul programului de lucru. Aceasta include instruirea introductiv-generală, la locul de muncă și periodică.
• Dreptul la informare: Angajatul trebuie să fie informat despre riscurile specifice locului său de muncă, despre măsurile de prevenire și protecție luate de angajator și despre rezultatele evaluării riscurilor.
• Dreptul la consultare și participare: Angajatorul are obligația de a consulta angajații sau reprezentanții acestora (membri în Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă – CSSM, dacă există) cu privire la toate aspectele legate de SSM. Angajații pot face propuneri și sugestii pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă.
• Dreptul la refuzul motivat de a lucra: Dacă angajatul consideră că desfășurarea activității într-o anumită situație prezintă un pericol grav și iminent de accidentare sau îmbolnăvire profesională, el are dreptul de a refuza să lucreze și de a părăsi locul de muncă, cu informarea imediată a superiorului ierarhic. Angajatorul nu poate dispune sancțiuni disciplinare în acest caz, cu condiția ca refuzul să fie justificat. Această prevedere este o salvgardare importantă a vieții și sănătății angajaților.
• Dreptul la echipament individual de protecție (EIP): Angajatorul este obligat să furnizeze gratuit EIP adecvat și în stare bună de funcționare, iar angajatul are dreptul să-l primească și să-l utilizeze.
• Dreptul la supravegherea sănătății: Angajații au dreptul la examinări medicale la angajare și la controale medicale periodice, efectuate de un medic de medicina muncii, pentru a verifica aptitudinea în muncă și pentru a depista precoce eventuale afecțiuni profesionale.

Dreptul de a nu fi sancționat pentru semnalarea problemelor de SSM: Angajații care semnalează angajatorului probleme sau deficiențe în domeniul SSM nu pot fi sancționați disciplinar pentru acest lucru, cu condiția ca sesizarea să fie de bună credință.

Pe lângă obligația generală de a respecta instrucțiunile primite de la angajator, angajații au o serie de responsabilități clare în domeniul SSM, stipulate în principal în Art. 23 din Legea 319/2006. Acestea subliniază că SSM este o responsabilitate partajată.

1. Utilizarea corectă a echipamentelor de muncă și a EIP: Angajatul este obligat să utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție. De asemenea, trebuie să utilizeze corect EIP-ul din dotare și, după utilizare, să îl returneze sau să îl pună la locul destinat, asigurându-se că este în stare bună.
2. Nu modificarea/înlăturarea dispozitivelor de siguranță: Este interzis angajatului să deconecteze, să modifice sau să înlăture arbitrar dispozitivele de securitate, de semnalizare sau de avertizare ale mașinilor, instalațiilor, echipamentelor, clădirilor etc.
3. Comunicarea imediată a defecțiunilor/pericolelor: Angajatul are obligația să informeze imediat angajatorul și/sau lucrătorii desemnați cu SSM despre orice defecțiune sau situație pe care o consideră un pericol pentru securitatea și sănătatea la locul de muncă. Aceasta include orice echipament defect, lipsa EIP, condiții nesigure.
4. Comunicarea accidentelor/îmbolnăvirilor profesionale: Angajatul trebuie să anunțe de îndată angajatorul și/sau lucrătorul desemnat orice accident suferit de el însuși sau de alți colegi, precum și orice îmbolnăvire profesională suspectată.
5. Cooperarea cu angajatorul și lucrătorii SSM: Angajații trebuie să coopereze cu angajatorul și cu lucrătorii desemnați cu SSM (sau serviciul extern) pentru a permite angajatorului să asigure un mediu de muncă sigur și pentru a îndeplini sarcinile și cerințele stabilite de inspectorii de muncă și inspectorii sanitari.
6. Participarea la instruiri și controale medicale: Angajatul este obligat să participe la instruirile SSM organizate de angajator și să se supună controalelor medicale periodice, conform programării.
7. Respectarea procedurilor de urgență: Să cunoască și să respecte procedurile de evacuare și prim ajutor în caz de incendiu, cutremur sau alte urgențe.

Nerespectarea acestor obligații de către angajat poate atrage răspunderea disciplinară și, în anumite cazuri, poate influența stabilirea responsabilității în cazul unui accident de muncă.

Obligațiile angajatorului în domeniul SSM sunt detaliate în Legea 319/2006, articolul 6 și următoarele, precum și în HG 1425/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 319/2006. Cele mai importante includ:

• Evaluarea riscurilor: Identificarea, evaluarea și eliminarea sau reducerea riscurilor pentru securitatea și sănătatea angajaților la locul de muncă. Această evaluare trebuie actualizată periodic și ori de câte ori apar modificări semnificative (noi echipamente, procese, substanțe etc.).
• Asigurarea de instruire: Organizarea și desfășurarea instruirilor periodice de SSM pentru toți angajații (la angajare, la schimbarea locului de muncă/funcției, la introducerea de noi echipamente/tehnologii, la reluarea activității după o întrerupere mai mare de 6 luni), conform Art. 20 din Legea 319/2006.
• Punerea la dispoziție a echipamentului individual de protecție (EIP): Asigurarea gratuită și utilizarea corectă a EIP-urilor necesare pentru protejarea împotriva riscurilor specifice fiecărui post de lucru (ex: căști, ochelari, mănuși, încălțăminte de protecție), conform Art. 15 din Legea 319/2006 și HG 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.
• Asigurarea supravegherii sănătății: Colaborarea cu un medic de medicina muncii pentru efectuarea examenului medical la angajare și a controalelor medicale periodice, conform HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor. Scopul este de a verifica aptitudinea angajaților pentru postul respectiv și de a identifica eventuale afecțiuni legate de muncă.
• Organizarea primului ajutor: Dotarea locului de muncă cu materiale sanitare de prim ajutor și instruirea personalului desemnat pentru acordarea primului ajutor în caz de urgență.
• Informarea și consultarea angajaților: Angajatorul are obligația de a informa angajații cu privire la riscurile existente la locul de muncă și măsurile de prevenire. De asemenea, trebuie să îi consulte în legătură cu deciziile referitoare la SSM.

Desemnarea/angajarea de personal specializat: Angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulți lucrători cu atribuții în domeniul SSM sau să apeleze la un serviciu extern specializat, în funcție de numărul de angajați și de riscurile specifice activității.

Chiar dacă un birou pare un mediu de lucru sigur, există riscuri specifice care necesită atenție și măsuri de prevenire, conform HG 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor.

Principalele riscuri la locul de muncă de tip „birou”:

1. Riscuri ergonomice:
   • Afecțiuni musculo-scheletice: Cauzate de poziții incorecte prelungite, scaune neergonomice, utilizarea repetitivă a tastaturii/mouse-ului (sindromul de tunel carpian, dureri de spate, gât, umeri).
   • Probleme de vedere: Cauzate de lucrul prelungit la monitor (oboseală oculară, ochi uscați, dureri de cap) din cauza luminii insuficiente/excesive, reflexiilor, contrastului neadecvat.
2. Riscuri electrice: Echipamente electrice (computere, imprimante, încărcătoare) cu cabluri deteriorate, prize supraîncărcate, lipsa împământării.
3. Riscuri de incendiu: Instalații electrice supraîncărcate, materiale inflamabile depozitate necorespunzător, lipsa mijloacelor de stingere a incendiilor.
4. Riscuri de cădere/alunecare: Podele alunecoase, obstacole pe căile de acces (cabluri, cutii), iluminat insuficient.
5. Riscuri psihosociale: Stresul profesional, volumul mare de muncă, presiunea timpului, relațiile interpersonale dificile, lipsa controlului asupra muncii.
6. Calitatea aerului: Ventilație deficitară, praf, mirosuri de la imprimante/tonere, sindromul clădirilor bolnave.
7. Zgomot: De la echipamente (imprimante, copiatoare), conversații.

Obligații SSM specifice pentru angajatorii din domeniul birourilor:

• Evaluarea riscurilor: Identificarea și evaluarea tuturor riscurilor menționate mai sus.
• Asigurarea de mobilier ergonomic: Scaune reglabile, birouri de înălțime adecvată, suporturi pentru picioare, suporturi pentru monitor.
• Reglarea iluminatului: Asigurarea unei iluminări optime, fără reflexii pe monitor, cu jaluzele/storuri pentru controlul luminii naturale.
• Achiziționarea de echipamente sigure: Computere și alte echipamente care respectă standardele de siguranță electrică.
• Instruirea angajaților: Cu privire la utilizarea corectă a echipamentelor de birou, la adoptarea unei posturi ergonomice, la pauzele necesare și la gestionarea stresului.
• Asigurarea de pauze regulate: Pentru detensionarea ochilor și a mușchilor. HG 1028/2006 menționează că lucrătorii la monitor trebuie să beneficieze de pauze sau de modificări ale activității, astfel încât să se reducă solicitarea vizuală și fizică.
• Verificarea instalațiilor electrice: Periodică, de către personal autorizat.
• Măsuri de prevenire a incendiilor: Dotarea cu stingătoare, instruirea personalului privind utilizarea acestora și procedurile de evacuare.
• Asigurarea unei ventilații adecvate și a curățeniei.

Asigurarea examenului medical la angajare și a controalelor periodice: Cu accent pe oftalmologie pentru cei care lucrează la monitor.

Nerespectarea legislației SSM atrage o serie de sancțiuni, care pot varia de la amenzi contravenționale până la răspundere penală, în funcție de gravitatea faptei și de consecințele acesteia. Scopul sancțiunilor este de a descuraja neglijența și de a forța conformitatea cu normele care protejează viața și sănătatea angajaților. Sancțiunile sunt reglementate, în principal, de Art. 39-45 din Legea 319/2006.

Tipuri de sancțiuni:

1. Amenzi contravenționale: Acestea sunt cele mai frecvente sancțiuni și se aplică pentru diverse abateri administrative sau încălcări ale normelor de SSM care nu au produs direct un accident grav. Valoarea amenzilor este stabilită de lege și poate fi semnificativă.
   • Exemple de fapte sancționate cu amendă: Lipsa evaluării riscurilor, lipsa instruirii periodice, neîntocmirea sau neactualizarea documentelor SSM, lipsa EIP-ului sau a fișelor de dotare, neefectuarea controalelor medicale periodice, necomunicarea accidentelor de muncă în termenul legal.
   • Cuantumul amenzilor variază considerabil (de la câteva sute la zeci de mii de lei, conform Art. 39 din Legea 319/2006).
2. Suspendarea activității: Inspectorii de muncă au dreptul să dispună suspendarea activității sau a componentelor sistemului de muncă (ex: o anumită mașină, un departament) în cazul în care constată existența unui pericol grav și iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională și angajatorul nu ia măsuri imediate. Această măsură se aplică până la eliminarea pericolului și poate implica și amendă, conform Art. 44 din Legea 319/2006.
3. Răspundere disciplinară: Angajații care nu respectă normele SSM și instrucțiunile primite pot fi sancționați disciplinar de către angajator, conform Codului Muncii (Art. 247-252). Sancțiunile pot include avertisment scris, suspendarea CIM, reducerea salariului sau chiar desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
4. Răspundere patrimonială: Atât angajatorul, cât și angajații, pot fi obligați să repare prejudiciile materiale cauzate de nerespectarea normelor SSM (ex: distrugerea EIP din neglijență, costuri suplimentare generate de un accident din culpa angajatorului).
5. Răspundere penală: Aceasta este cea mai gravă formă de răspundere și intervine în cazul în care nerespectarea normelor SSM a condus la un accident de muncă soldat cu vătămare corporală gravă sau deces. Codul Penal (ex: Art. 192 – ucidere din culpă, Art. 196 – vătămare corporală din culpă) și Art. 350 din Codul Penal (nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă) prevăd pedepse cu închisoarea pentru persoanele responsabile, de regulă angajatorul sau persoanele cu atribuții în domeniu.

Este important ca angajatorii să înțeleagă că investiția în SSM nu este un cost, ci o investiție în siguranța angajaților și o protecție împotriva unor consecințe legale și financiare severe.

Agenții chimici periculoși sunt substanțe sau amestecuri care pot prezenta riscuri pentru sănătatea angajaților sau pentru siguranța mediului de muncă (ex: risc de incendiu/explozie). Utilizarea lor este reglementată de HG 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenți chimici, transpunând directive europene.

Principalele tipuri de agenți chimici periculoși (pe baza clasificării CLP – Regulamentul (CE) nr. 1272/2008):

1. Toxici (Acute Toxicity): Pot provoca efecte grave, chiar și în doze mici, prin ingestie, inhalare sau contact cutanat (ex: cianuri, pesticide).
2. Corozivi (Skin Corrosion/Eye Damage): Cauzează arsuri grave ale pielii și leziuni oculare ireversibile (ex: acizi puternici, baze puternice).
3. Iritanți (Skin Irritation/Eye Irritation): Produc inflamații ale pielii sau ochilor, dar reversibile (ex: solvenți ușori, detergenți).
4. Sensibilizanți (Respiratory/Skin Sensitization): Pot provoca reacții alergice (astm, dermatite) după expunere repetată (ex: izocianați, unele rășini).
5. Carcinogeni (Carcinogenicity): Pot provoca sau crește incidența cancerului (ex: benzen, azbest).
6. Mutageni (Germ Cell Mutagenicity): Pot provoca modificări genetice ereditare.
7. Toxici pentru reproducere (Reproductive Toxicity): Pot afecta fertilitatea sau dezvoltarea fătului.
8. Periculoși pentru mediul acvatic (Hazardous to the aquatic environment): Afectează organismele acvatice.
9. Inflamabili/Explozivi: Pot lua foc sau exploda în anumite condiții (ex: benzină, acetonă, gaze).
10. Oxidanți: Pot provoca sau amplifica arderea altor materiale (ex: peroxid de hidrogen concentrat).

Gestionarea riscurilor asociate agenților chimici:

1. Evaluarea riscurilor chimice: Identificarea tuturor substanțelor chimice utilizate, a căilor de expunere (inhalare, contact, ingestie), a duratei și frecvenței expunerii, și a numărului de lucrători expuși. Se consultă Fișele cu Date de Securitate (FDS).
2. Obținerea și înțelegerea FDS (MSDS): Pentru fiecare agent chimic, angajatorul are obligația să dețină FDS, un document detaliat care furnizează informații despre proprietățile chimice, pericolele, măsurile de prim ajutor, manipularea sigură, depozitarea și eliminarea. FDS-urile sunt obligatorii și trebuie să fie disponibile angajaților.
3. Măsuri de prevenire și protecție (ierarhie):
   • Eliminarea/Substituirea: Înlocuirea agentului chimic periculos cu unul mai puțin periculos sau eliminarea necesității utilizării lui.
   • Măsuri tehnice colective: Sisteme de ventilație locală sau generală, încapsularea procesului, automatizarea.
   • Măsuri organizatorice: Limitarea timpului de expunere, rotația personalului, proceduri de lucru sigure, zone de depozitare separate, instruire specifică.
   • Echipament Individual de Protecție (EIP): Măști de protecție respiratorie, mănuși rezistente la substanțe chimice, ochelari de protecție, combinezoane de protecție. EIP este ultima soluție și trebuie ales în funcție de tipul agentului chimic și calea de expunere.
4. Supraveghere medicală: Controlul medical periodic trebuie să includă investigații specifice pentru lucrătorii expuși la agenți chimici, conform recomandărilor medicului de medicina muncii.
5. Prim ajutor și plan de urgență: Asigurarea dotării cu antidoturi (dacă există), dușuri de siguranță, stații de spălare a ochilor și instruirea angajaților în procedurile de prim ajutor pentru intoxicații/arsuri chimice. Elaborarea unui plan de acțiune în caz de scurgeri sau accidente chimice.
6. Etichetare și depozitare: Toate recipientele trebuie să fie etichetate corect conform CLP. Depozitarea trebuie să respecte compatibilitățile chimice și cerințele de siguranță.

Manipularea manuală a maselor (orice activitate care implică ridicarea, coborârea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei sarcini cu mâna sau cu forța fizică) reprezintă o cauză frecventă a afecțiunilor musculo-scheletice și a altor tipuri de accidente de muncă. Baza legală: HG 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor care comportă riscuri pentru lucrători, în special de leziuni dorso-lombare.

Riscuri principale:

1. Afecțiuni musculo-scheletice:
   • Leziuni dorso-lombare: Dureri de spate, hernii de disc, sciatică.
   • Afecțiuni ale membrelor superioare: Tendinite, sindromul de tunel carpian.
   • Afecțiuni ale membrelor inferioare: Dureri de genunchi, glezne.
   • Acestea sunt cauzate de ridicări/manipulări incorecte, repetate, greutăți excesive, posturi forțate, mișcări bruște.
2. Accidente:
   • Căderea sarcinii: Peste lucrător sau alte persoane.
   • Căderi prin împiedicare: Din cauza vizibilității reduse de sarcină sau a obstacolelor.
   • Striviri/loviri: Între sarcină și un obstacol fix.
   • Tăieturi/înțepături: De la margini ascuțite sau obiecte instabile.

Măsuri preventive:

1. Evaluarea riscurilor: Angajatorul trebuie să evalueze riscurile asociate cu fiecare operațiune de manipulare manuală, luând în considerare:
   • Caracteristicile sarcinii: Greutate, dimensiune, formă, stabilitate, aderență.
   • Efortul fizic necesar: Forța de ridicare, frecvența, distanța, răsuciri.
   • Caracteristicile mediului de muncă: Spațiu insuficient, podele alunecoase, temperatură extremă, iluminat slab.
   • Cerințele activității: Ritm, pauze, complexitate.
   • Factorii individuali de risc: Aptitudinea fizică a lucrătorului, îmbrăcămintea, încălțămintea.
2. Eliminarea/Reducerea manipulării manuale:
   • Automatizare/Mecanizare: Utilizarea de stivuitoare, transpalete, elevatoare, macarale, benzi transportoare. Aceasta este măsura prioritară.
   • Reorganizarea procesului de muncă: Reducerea distanțelor de transport, optimizarea fluxurilor.
3. Instruire și informare:
   • Tehnici corecte de manipulare: Instruirea angajaților privind modul corect de a ridica, transporta și depozita sarcinile (ex: aplecarea genunchilor, menținerea spatelui drept, apropierea sarcinii de corp).
   • Greutatea maximă admisă: Informarea privind greutatea maximă pe care o poate ridica o persoană (greutăți orientative: 50 kg pentru bărbați, 20 kg pentru femei, iar pentru eforturi constante, mult mai puțin).
   • Riscurile specifice și măsurile de prevenire.
4. Asigurarea de echipamente de ajutor: Cărucioare, transpalete, dispozitive de prindere.
5. Organizarea ergonomică a locului de muncă:
   • Asigurarea spațiului suficient de lucru și a căilor de transport.
   • Eliminarea obstacolelor și a suprafețelor alunecoase.
   • Ajustarea înălțimii suprafețelor de lucru.
6. Supraveghere medicală: Monitorizarea sănătății angajaților expuși la efort fizic susținut, cu accent pe sistemul musculo-scheletic.

Lucrul la înălțime este una dintre cele mai periculoase activități și reprezintă o cauză majoră a accidentelor de muncă grave și mortale. Riscurile și măsurile de prevenire sunt reglementate de HG 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile și HG 1051/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru manipularea manuală a maselor, precum și implicit de HG 1146/2006 privind echipamentele de muncă.

Riscuri specifice lucrului la înălțime (orice activitate desfășurată la o înălțime de cel puțin 2 metri, de la care se poate cădea și care poate provoca leziuni):

1. Căderea de la înălțime: De pe acoperișuri, schele, scări, platforme, pasarele, prin goluri neprotejate (luminatoare, guri de vizitare, deschideri). Este cel mai frecvent și grav risc.
2. Căderea de obiecte/materiale: De la înălțime, care pot lovi persoane aflate la nivelul inferior.
3. Instabilitatea structurilor de lucru: Prăbușirea schelelor, platformelor, eșafodajelor.
4. Condiții meteorologice nefavorabile: Vânt puternic, ploaie, gheață, zăpadă, ceață, care pot compromite stabilitatea și vizibilitatea.
5. Contactul cu instalații electrice: Linii electrice aeriene aflate în apropiere.
6. Utilizarea incorectă sau defectă a EIP: Centuri, hamuri, frânghii, opritoare de cădere.
7. Condiții de urgență/salvare: Dificultatea de a acorda primul ajutor sau de a recupera o victimă suspendată.

Măsuri preventive și de protecție:

1. Evaluarea riscurilor: O evaluare detaliată care să identifice specificul fiecărui loc de muncă la înălțime.
2. Prioritatea măsurilor colective:
   • Platforme de lucru sigure: Scări cu platforme, platforme elevatoare.
   • Schele stabile și certificate: Montate și demontate de personal calificat, verificate periodic.
   • Balustrade de protecție: Solide și continue la marginea golurilor sau a zonelor cu risc de cădere.
   • Plase de siguranță: Sub zona de lucru pentru a prinde persoanele sau obiectele care cad.
   • Delimitarea și semnalizarea zonelor de lucru: Sub zona de lucru la înălțime.
3. Echipament Individual de Protecție (EIP):
   • Centuri și hamuri de siguranță: Utilizate împreună cu dispozitive de legătură, amortizoare de energie și puncte de ancorare sigure.
   • Încălțăminte de protecție: Cu talpă antiderapantă.
   • Căști de protecție: Obligatorii pentru lucrătorii de la înălțime și pentru cei din zona de sub ei.
4. Instruire și autorizare:
   • Personal calificat și autorizat: Numai angajați care au urmat cursuri de lucru la înălțime și au fost autorizați intern pot efectua astfel de lucrări.
   • Instruire periodică: Revizuirea procedurilor, a utilizării EIP și a tehnicilor de salvare.
5. Supraveghere medicală: Control medical specific pentru lucrul la înălțime, care să ateste aptitudinea (echilibru, vedere, afecțiuni cardiovasculare).
6. Plan de salvare/urgență: Proceduri clare pentru salvarea unui angajat suspendat sau rănit.
7. Condiții meteorologice: Întreruperea lucrului la înălțime în condiții de vânt puternic, ploaie, gheață.
8. Permis de lucru: Pentru lucrări complexe sau de durată.

Un angajator, indiferent de mărimea și specificul activității, trebuie să dețină o serie de documente esențiale în domeniul SSM, conform Legii 319/2006 și HG 1425/2006. Aceste documente sunt primordiale în cazul unui control ITM sau a unei cercetări de accident. Lipsa lor sau neactualizarea poate atrage sancțiuni.

Printre cele mai importante documente se numără:

1. Fișa de evaluare a riscurilor pentru fiecare post de lucru/funcție: Documentul central al sistemului SSM, care identifică pericolele, evaluează riscurile și stabilește măsurile de prevenire și protecție. Trebuie să fie actualizată periodic.
2. Planul de Prevenire și Protecție (PPP): Pe baza evaluării riscurilor, se elaborează un plan care detaliază măsurile tehnice, organizatorice, igienico-sanitare și de altă natură necesare pentru asigurarea securității și sănătății angajaților.
3. Tematici de instruire SSM: Structura conținutului instruirilor SSM (introductiv-generală, la locul de muncă, periodică), adaptate specificului activității și posturilor de lucru.
4. Fișe de instruire individuală în domeniul SSM: Pentru fiecare angajat, atestând tipul de instruire, data, tematica și semnăturile.
5. Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă (IPSSM): Specifice pentru fiecare activitate, echipament sau proces de muncă, elaborat pe baza normelor generale și a evaluării riscurilor.
6. Decizie de numire a lucrătorului desemnat/contract cu serviciul extern de prevenire și protecție: Documentul care atestă cine se ocupă de activitățile de SSM în cadrul companiei.
7. Registrul de evidență a zonelor cu risc ridicat și specific: Dacă există asemenea zone.
8. Dovada efectuării examenului medical la angajare și a controalelor medicale periodice: Documente emise de medicul de medicina muncii (fișele de aptitudine).
9. Fișe de semnalizare a substanțelor chimice periculoase (Fișe de Securitate – FDS): Pentru toate substanțele chimice utilizate.
10. Registrul de evidență a accidentelor de muncă: În care se înregistrează toate accidentele de muncă produse la nivelul unității.
11. Dovada dotării cu EIP și a instruirii privind utilizarea acestora: Fişele de dotare cu EIP, procese verbale de predare-primire, etc.
12. Registrul unic de control: Deși nu este specific SSM, este necesar pentru consemnarea controalelor efectuate de ITM.
13. Autorizația de funcționare din punct de vedere SSM: Pentru anumite activități.

Aceste documente trebuie să fie actualizate, corect întocmite și ușor accesibile în cazul unui control.

Autorizarea de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă (AFSSM) este un act administrativ esențial care atestă faptul că angajatorul a îndeplinit cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru a putea desfășura o anumită activitate. Aceasta nu este o simplă formalitate, ci o confirmare a faptului că angajatorul a evaluat riscurile și a implementat măsurile preventive necesare.

Cine o eliberează? Autorizarea de funcționare din punct de vedere SSM este eliberată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) de pe raza în care își are sediul social angajatorul, conform prevederilor Legii 319/2006, Art. 13 și HG 1425/2006, Art. 39-44.Când este obligatorie? Obligația de a deține AFSSM este stringentă pentru toți angajatorii care își încep activitatea, indiferent de tipul de activitate sau numărul de angajați. Practic, nicio entitate economică nu poate începe să angajeze personal și să desfășoare activități fără această autorizație. Procesul implică depunerea unui dosar la ITM care să demonstreze conformitatea cu legislația SSM (ex: evaluarea riscurilor efectuată, lucrător SSM desemnat/serviciu extern contractat, plan de prevenire și protecție, dovada examenului medical la angajare pentru viitorii angajați, etc.). AFSSM este o dovadă că angajatorul a luat la cunoștință de obligațiile sale în domeniul SSM și a implementat un cadru minim necesar pentru protejarea angajaților.

Autorizarea internă sau nominală în SSM nu este o autorizație eliberată de o autoritate externă (cum ar fi ITM), ci o procedură internă a angajatorului prin care se atestă că un anumit angajat posedă calificările, cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a executa în condiții de siguranță o lucrare specifică, de regulă, cu risc ridicat.

Baza legală/Recomandare: Deși nu există un act normativ unic care să impună expres „autorizarea nominală” ca pe un document distinct pentru toate situațiile, necesitatea acesteia decurge din:

• Art. 13 lit. g) din Legea 319/2006: care obligă angajatorul să „asigure numai lucrători care au vârsta minimă de muncă, cunostinţele şi capacitatea necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, fără a-i pune în pericol pe ei înşişi sau pe alţi lucrători”.
• HG 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea echipamentelor de muncă (Art. 9): care stipulează că „Utilizarea echipamentelor de muncă care prezintă riscuri specifice de accidentare a lucrătorilor este permisă numai personalului care a primit o instruire adecvată, inclusiv instrucțiuni scrise, și numai sub supraveghere, dacă este cazul.”
• Standarde și bune practici: În industriile cu risc ridicat (construcții, energie, producție), autorizarea nominală este o practică standard pentru a garanta competența și siguranța.

Pentru ce tipuri de lucrări este necesară (sau înalt recomandată):

Autorizarea nominală este esențială pentru lucrări care necesită calificări speciale, experiență și cunoaștere aprofundată a riscurilor și procedurilor de siguranță. Exemple includ:

1. Lucrări la înălțime: Angajații trebuie să fie autorizați să lucreze la înălțime, după ce au urmat un curs de specialitate, au fost evaluați medical și cunosc procedurile de siguranță (utilizarea echipamentelor de protecție individuală împotriva căderilor, salvarea în caz de accident).
2. Lucrări electrice: Numai electricienii autorizați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și cu o autorizare internă din partea angajatorului (grad de autorizare) pot interveni la instalațiile electrice.
3. Operarea utilajelor complexe/periculoase:
   • Stivuitoare, macarale, ascensoare: Necesită autorizație ISCIR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) și o autorizare internă a operatorului.
   • Fochisti, sudori, operatori de recipiente sub presiune: Necesită calificări specifice și autorizare internă/externă.
4. Lucrări în spații închise (confinate): Necesită instruire specifică și autorizare, deoarece implică riscuri de asfixiere, intoxicare, explozie.
5. Lucrul cu substanțe chimice periculoase: Pentru anumite substanțe, poate fi necesară o autorizare specială, care să ateste că persoana cunoaște riscurile și procedurile de urgență.
6. Lucrări de tăiere cu flacără sau sudură: În anumite medii sau cu anumite echipamente.

Procesul de autorizare internă: De obicei, implică:

• Verificarea calificărilor și a diplomelor.
• Verificarea aptitudinii medicale.
• Instruire suplimentară specifică postului/lucrării.
• Evaluare teoretică și practică a cunoștințelor și abilităților.
• Eliberarea unui document intern (permis de lucru intern, autorizație nominală) semnat de angajator sau de o persoană desemnată, care specifică tipul lucrării pentru care angajatul este autorizat.

ISCIR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat) este organismul tehnic specializat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, care asigură, în numele statului, controlul respectării prevederilor legale privind siguranța în funcționare a instalațiilor și echipamentelor de ridicat și a celor sub presiune. Autorizația ISCIR este, prin urmare, un act tehnic de atestare a conformității și siguranței în funcționare a acestor categorii specifice de echipamente.

Baza legală: Principalele acte normative care reglementează activitatea ISCIR și obligația de autorizare/verificare a echipamentelor sunt:

• Legea 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările și completările ulterioare.
• HG 1340/2001 privind organizarea și funcționarea ISCIR (abrogată de Legea 64/2008, dar principiile rămân).
• Colecția de prescripții tehnice (PT) elaborate de ISCIR, care detaliază cerințele pentru fiecare tip de echipament.

Când este obligatorie autorizația ISCIR? Autorizația ISCIR este obligatorie pentru punerea în funcțiune și exploatarea în condiții de siguranță a următoarelor categorii principale de echipamente, denumite „instalații/echipamente sub incidența ISCIR”:

1. Instalații de ridicat:
   • Macarale: de toate tipurile (pod, turn, portal, mobile etc.).
   • Stivuitoare: cu furci, electrostivuitoare, motostivuitoare.
   • Elevatoare: (ex: elevatoare auto, platforme de lucru la înălțime).
   • Ascensoare: de persoane și/sau de mărfuri.
   • Instalații de transport pe cablu: (ex: telescaune, telegondole).
   • Mecanisme de ridicat: Trolii, palane (în anumite condiții).
2. Instalații sub presiune:
   • Cazane: de abur, de apă fierbinte, de apă caldă, generatoare de abur.
   • Recipiente sub presiune: Butelii de gaze, rezervoare de aer comprimat, vase de expansiune.
   • Conducte de abur și apă fierbinte.
3. Aparate consumatoare de combustibil:
   • Arzătoare: care echipează cazanele.

Ce implică autorizarea ISCIR?

• Proiectare și execuție conformă: Echipamentele trebuie să fie proiectate și fabricate conform standardelor de siguranță.
• Verificări tehnice periodice: Echipamentele trebuie supuse unor verificări tehnice riguroase de către inspectori ISCIR sau de către o persoană fizică/juridică autorizată de ISCIR (RVTL – Responsabil cu Verificarea Tehnică a Lucrărilor; RSVTI – Responsabil cu Supravegherea Tehnică a Instalațiilor).
• Autorizarea personalului de deservire: Operatorii de pe aceste echipamente (ex: macaragii, stivuitoriști, fochiști) trebuie să fie calificați și autorizați de ISCIR.
• Documentație tehnică: Angajatorul trebuie să dețină carnetul instalației, fișele de evidență a funcționării și a reparațiilor, rapoartele de verificare.

Nerespectarea cerințelor ISCIR (utilizarea echipamentelor fără autorizație, fără verificări periodice sau cu personal neautorizat) atrage sancțiuni administrative (amenzi substanțiale) și, în caz de accident, răspundere penală.

Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM) este un organism paritar, format din reprezentanți ai angajatorului și reprezentanți ai angajaților, cu rol consultativ și de colaborare în domeniul SSM. Scopul său este de a asigura implicarea angajaților în procesul de luare a deciziilor privind securitatea și sănătatea la locul de muncă și de a facilita un dialog constructiv între angajator și salariați pe aceste teme. Înființarea și funcționarea CSSM sunt reglementate de Art. 57-61 din Legea 319/2006 și de Art. 62-72 din HG 1425/2006.

Când este obligatoriu CSSM? Conform Art. 57 alin. (1) din Legea 319/2006, angajatorul este obligat să înființeze un CSSM în următoarele situații:

• La unitățile care au un număr de cel puțin 50 de angajați.
• În cazul în care, chiar dacă numărul de angajați este mai mic de 50, activitățile desfășurate prezintă riscuri deosebite de accidentare și îmbolnăvire profesională. Determinarea acestor riscuri se face în baza unei analize și evaluări specifice, de regulă de către serviciul intern sau extern de prevenire și protecție.

Componența CSSM:

• Este condus de angajator sau de un reprezentant al acestuia (care este și secretarul comitetului).
• Include un număr egal de reprezentanți ai angajatorului și ai angajaților.
• Medicul de medicina muncii al unității este membru de drept al CSSM.
• Lucrătorul desemnat/serviciul extern de prevenire și protecție participă la ședințe, dar fără drept de vot.

Rolul și atribuțiile CSSM:

• Analizează situația securității și sănătății în muncă, inclusiv raportările de accidente de muncă și boli profesionale.
• Contribuie la elaborarea programului anual de SSM și urmărește îndeplinirea acestuia.
• Participă la cercetarea accidentelor de muncă (în anumite condiții).
• Formulează propuneri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și a măsurilor de prevenire.
• Verifică modul în care se aplică normele SSM și EIP-urile.
• Realizează informarea reciprocă și consultările necesare.

EIP, sau Echipamentul Individual de Protecție, reprezintă orice echipament purtat de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri la adresa securității și sănătății sale la locul de muncă, precum și orice accesoriu sau supliment destinat acestui scop. Definiția și cerințele sunt reglementate prin HG 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.

EIP include, dar nu se limitează la: căști de protecție, ochelari de protecție, mănuși, încălțăminte de siguranță, veste reflectorizante, centuri de siguranță pentru lucru la înălțime, măști de protecție respiratorie, antifoane etc.

Când trebuie folosit EIP?

• Atunci când riscurile nu pot fi eliminate sau reduse suficient prin măsuri tehnice colective: EIP este considerat ultima soluție în ierarhia măsurilor de prevenire. Angajatorul trebuie să prioritizeze măsurile colective (ex: sisteme de ventilație, bariere fizice, automatizare) și doar dacă acestea nu sunt suficiente, se recurge la EIP.
• Atunci când evaluarea riscurilor indică necesitatea: Evaluarea riscurilor este cea care stabilește ce tip de EIP este necesar pentru fiecare post de lucru, în funcție de riscurile specifice identificate.
• Conform instrucțiunilor angajatorului și fișei postului: Angajatorul are obligația de a furniza EIP gratuit și de a instrui angajații cu privire la utilizarea, întreținerea și depozitarea corectă a acestuia. Angajatul, la rândul său, este obligat să folosească EIP-ul conform instrucțiunilor și să semnaleze orice defecțiune a acestuia.

EIP-ul trebuie să fie adecvat riscului, să se potrivească utilizatorului, să fie curat și întreținut corespunzător.

Fișa de aptitudine este un document medical oficial, eliberat de medicul specialist de medicina muncii, care atestă starea de sănătate a unui angajat în relație cu cerințele postului de lucru și riscurile profesionale la care este expus. Este un document esențial pentru asigurarea conformității cu legislația și pentru protejarea sănătății angajaților.

Reglementare: HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor detaliază modul de realizare a examenului medical la angajare și a controalelor periodice, precum și eliberarea fișelor de aptitudine.

De ce este esențială:

1. Garanția aptitudinii în muncă: Principalul scop este de a asigura că angajatul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini sarcinile postului respectiv, fără a-și pune în pericol propria sănătate sau pe a celorlalți. Medicul de medicina muncii analizează fișa postului și evaluarea riscurilor pentru a determina compatibilitatea.
2. Obligație legală pentru angajator: Angajatorul are obligația legală de a se asigura că fiecare angajat este examinat medical la angajare și periodic. Fără fișă de aptitudine eliberată de medicul de medicina muncii, angajatul nu poate începe activitatea. Aceasta este o condiție sine qua non pentru încheierea contractului individual de muncă. Art. 27 alin. (1) din Codul Muncii prevede că angajarea se face cu respectarea condițiilor de sănătate și securitate în muncă.
3. Prevenirea bolilor profesionale și a accidentelor: Prin depistarea precoce a unor afecțiuni sau limitări medicale, medicul de medicina muncii poate recomanda:
   • Adaptarea locului de muncă: Modificarea sarcinilor, a mediului sau a echipamentelor.
   • Restricții: Impunerea unor limitări privind anumite activități sau expuneri.
   • Schimbarea locului de muncă: Dacă starea de sănătate nu mai permite desfășurarea activității în condiții de siguranță.
   • Aceste măsuri contribuie la prevenirea agravării unor afecțiuni preexistente sau apariția altora noi, inclusiv a bolilor profesionale.
4. Element probatoriu: În cazul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, fișa de aptitudine este un document cheie în cadrul cercetării. Aceasta demonstrează că angajatorul și-a îndeplinit obligația de a asigura supravegherea sănătății angajaților.

Conținutul fișei de aptitudine:

• Datele angajatului și ale angajatorului.
• Denumirea postului de lucru/funcției.
• Riscurile profesionale identificate la locul de muncă.
• Rezultatele examenului medical.
• Concluzia medicului: „Apt”, „Apt condiționat”, „Inapt temporar” sau „Inapt permanent” pentru postul respectiv.
• Recomandări specifice (dacă este cazul).
• Data examinării și semnătura medicului.

Fișa de expunere la risc profesional este un document esențial în procesul de supraveghere a sănătății angajaților, care sintetizează informațiile privind expunerea unui lucrător la factorii de risc profesional specifici locului său de muncă. Este o componentă obligatorie a dosarului medical de medicina muncii.

Reglementare: Obligativitatea întocmirii și gestionării fișei de expunere este stabilită de HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, în special la Art. 20-21.

Cui i se întocmește? Fișa de expunere la risc profesional se întocmește pentru fiecare lucrător expus la factori de risc profesional. Practic, ea ar trebui să existe pentru toți angajații care sunt supuși unor riscuri identificate în urma evaluării riscurilor.

Scop și conținut:

1. Documentarea expunerii: Principalul scop este de a documenta în detaliu natura și nivelul expunerii angajatului la diverși factori de risc profesional pe parcursul întregii sale activități la angajator.
2. Monitorizarea sănătății: Permite medicului de medicina muncii să adapteze programul de supraveghere a sănătății (frecvența și tipul controalelor medicale, analize specifice) în funcție de riscurile la care este expus angajatul.
3. Bază pentru diagnosticul bolilor profesionale: În cazul unei suspiciuni de boală profesională, fișa de expunere este un document important pentru medicul de medicina muncii și pentru comisia de expertiză medico-legală, deoarece oferă informații despre istoricul de expunere al angajatului la substanțe chimice, zgomot, vibrații, radiații etc.
4. Conținut minim:
   • Date de identificare ale angajatului și angajatorului.
   • Denumirea postului de lucru/funcției.
   • Descrierea detaliată a factorilor de risc profesional la care este expus angajatul, în funcție de evaluarea riscurilor (ex: zgomot > 85 dB, lucru la înălțime, vibrații, expunere la substanțe chimice specifice, efort fizic intens, lucrul la monitor, risc biologic etc.).
   • Nivelul expunerii: (ex: valoarea măsurată a zgomotului, durata expunerii zilnice).
   • Măsuri de prevenire și protecție: EIP-ul utilizat, măsuri tehnice implementate.
   • Durata expunerii.
   • Perioada de valabilitate a fișei.
   • Semnăturile angajatorului (sau reprezentantului SSM) și a medicului de medicina muncii.

Fișa de expunere trebuie actualizată ori de câte ori intervin modificări ale locului de muncă, ale procesului tehnologic sau ale riscurilor la care este expus angajatul.

Fișa de instruire individuală în domeniul SSM este un document obligatoriu care atestă că un angajat a fost instruit cu privire la riscurile specifice locului său de muncă și la măsurile de prevenire și protecție. Importanța ei este crucială din mai multe motive, conform Art. 82 și Art. 83 din HG 1425/2006:

• Dovada instruirii: Este singura dovadă legală că instruirea a avut loc. Fără fișă semnată, se consideră că angajatul nu a fost instruit, ceea ce atrage sancțiuni pentru angajator în caz de control ITM sau accident.
• Conștientizarea riscurilor: Prin semnarea fișei, angajatul confirmă că a înțeles riscurile și măsurile de siguranță. Aceasta contribuie la creșterea conștientizării și la adoptarea unui comportament preventiv.
• Responsabilitate: Fișa de instruire contribuie la stabilirea responsabilităților. Dacă un angajat nu respectă normele de SSM după ce a fost instruit și a semnat fișa, angajatorul are o bază legală mai solidă pentru a-i imputa anumite responsabilități (ex: disciplinară).
• Element probatoriu: În cazul unui accident de muncă, fișa de instruire este un document esențial în cadrul cercetării. Aceasta demonstrează că angajatorul și-a îndeplinit una dintre obligațiile fundamentale.

Fișa de instruire trebuie să conțină, printre altele: data instruirii, numele și funcția celui instruit, tipul instruirii (introductiv-generală, la locul de muncă, periodică), tematica abordată, semnătura instructorului și semnătura celui instruit.

Fișa de securitate P.S.I. (Prevenirea și Stingerea Incendiilor), denumită mai corect „Fișa postului de primă intervenție în caz de incendiu” sau „Instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor”, este un document obligatoriu care stabilește regulile specifice de prevenire a incendiilor și modul de acțiune în cazul producerii acestora, pentru un anumit loc de muncă sau categorie de personal.

Baza legală: Obligativitatea elaborării și afișării acestor instrucțiuni/fișe decurge din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, în special din Art. 20, care stipulează că „fiecare salariat are obligaţia să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor”. Normele generale de apărare împotriva incendiilor (Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 163/2007) detaliază aceste cerințe.

De ce este obligatorie și importantă?

1. Informarea și instruirea specifică: Fiecare angajat trebuie să cunoască riscurile specifice de incendiu la locul său de muncă și măsurile pe care trebuie să le ia pentru a preveni izbucnirea unui incendiu. Fișa P.S.I. furnizează aceste informații într-un format concis și accesibil.
2. Acțiune rapidă în caz de incendiu: Conține instrucțiuni clare privind modul de acțiune în primele momente importante ale unui incendiu:
   • Cum se dă alarma.
   • Cum se utilizează stingătoarele de incendiu (dacă este cazul).
   • Procedura de evacuare.
   • Numerele de telefon de urgență.
3. Reducerea riscului de incendiu: Prin conștientizarea și respectarea regulilor (ex: interzicerea fumatului în anumite zone, depozitarea corectă a materialelor inflamabile, verificarea instalațiilor electrice), se reduce semnificativ probabilitatea de izbucnire a unui incendiu.
4. Conformitate legală: Lipsa fișelor P.S.I. sau a instruirii corespunzătoare poate atrage sancțiuni din partea inspectorilor ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) sau a ITM.
5. Element esențial al planului de urgență: Fișa P.S.I. completează și detaliază planul general de evacuare, fiind adaptată la specificul fiecărui loc de muncă.

Conținutul tipic al unei fișe de securitate P.S.I.:

• Identificarea zonei/postului de lucru.
• Riscuri specifice de incendiu: (Ex: materiale inflamabile, instalații electrice supraîncărcate, lucrul cu flacără deschisă).
• Reguli de prevenire a incendiilor: (Ex: interzicerea fumatului, menținerea curățeniei, depozitarea corectă a deșeurilor, verificarea echipamentelor electrice).
• Obligații în caz de incendiu:
  • Cum se dă alarma (la cine, la ce numere de telefon).
  • Modul de utilizare a mijloacelor inițiale de stingere (stingătoare, hidranți).
  • Procedura de evacuare și punctul de adunare.
  • Cum se acționează asupra instalațiilor (oprirea energiei electrice, gazelor).
• Locația mijloacelor de primă intervenție: (Stingătoare, hidranți, butoane de alarmă).
• Data elaborării și semnătura responsabilului P.S.I.

Aceste fișe trebuie afișate la loc vizibil și accesibil în fiecare zonă de lucru.

Fișa cu Date de Securitate (FDS), cunoscută și sub denumirea de Material Safety Data Sheet (MSDS) în terminologia mai veche, este un document fundamental care furnizează informații detaliate și complete despre o substanță chimică sau un amestec. Scopul său principal este de a oferi utilizatorilor profesionali toate datele necesare pentru a manipula, utiliza, depozita și elimina substanța în condiții de siguranță, minimizând riscurile pentru sănătate și mediu.

Baza legală: FDS-urile sunt reglementate la nivel european prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH), iar cerințele privind formatul și conținutul sunt detaliate în Regulamentul (UE) 2015/830.

Conținutul unei FDS (16 secțiuni obligatorii):

1. Identificarea substanței/amestecului și a companiei.
2. Identificarea pericolelor (pictograme, avertismente, fraze de pericol și de precauție).
3. Compoziție/informații despre ingrediente.
4. Măsuri de prim ajutor.
5. Măsuri de combatere a incendiilor.
6. Măsuri în caz de eliberare accidentală.
7. Manipulare și depozitare.
8. Controlul expunerii/protecția individuală (unde sunt specificate EIP-urile necesare, valorile limită de expunere profesională).
9. Proprietăți fizice și chimice.
10. Stabilitate și reactivitate.
11. Informații toxicologice.
12. Informații ecologice.
13. Considerații privind eliminarea.
14. Informații privind transportul.
15. Informații de reglementare.
16. Alte informații (data revizuirii, legende).

Cum se utilizează FDS în SSM (obligații pentru angajator):

1. Evaluarea riscurilor chimice: FDS este sursa principală de informații pentru evaluarea riscurilor asociate agenților chimici. Pe baza datelor din FDS, angajatorul identifică pericolele și stabilește măsurile de prevenire și protecție.
2. Elaborarea instrucțiunilor proprii de SSM: Informațiile din FDS (manipulare, depozitare, EIP, prim ajutor) sunt transpuse în instrucțiunile interne de lucru și în IPSSM.
3. Instruirea angajaților: Angajații care manipulează substanțe chimice trebuie instruiți cu privire la pericolele identificate în FDS, la modul de utilizare sigură, la EIP-urile necesare și la procedurile de urgență. Este recomandat ca FDS-urile să fie accesibile angajaților în zona de lucru.
4. Alegerea EIP: FDS-ul specifică tipurile de EIP necesare (mănuși, ochelari, măști respiratorii) în funcție de compoziția chimică și calea de expunere.
5. Primul ajutor și urgențe: FDS-ul oferă instrucțiuni clare privind măsurile de prim ajutor în caz de contact, ingestie sau inhalare, precum și procedurile pentru gestionarea scurgerilor sau incendiilor.
6. Depozitare și compatibilitate: FDS-ul conține informații despre condițiile de depozitare sigură și despre substanțele incompatibile, esențiale pentru prevenirea reacțiilor periculoase.
7. Supraveghere medicală: Informațiile toxicologice din FDS sunt utilizate de medicul de medicina muncii pentru a stabili tipul și frecvența controalelor medicale.

Angajatorul are obligația de a se asigura că FDS-urile sunt actualizate (la fiecare 5 ani sau ori de câte ori se modifică clasificarea/reglementările) și că sunt disponibile în limba română.

Fișa postului este un document fundamental în cadrul oricărei organizații, descriind responsabilitățile, sarcinile și cerințele specifice pentru o anumită poziție. Din perspectiva SSM, fișa postului are o importanță importantă pentru că leagă sarcinile angajatului de riscurile la care este expus și de măsurile de prevenire pe care trebuie să le respecte.

Importanța fișei postului din perspectiva SSM:

1. Definirea clară a atribuțiilor și responsabilităților SSM: Fișa postului trebuie să includă în mod explicit atribuțiile și responsabilitățile angajatului în domeniul securității și sănătății în muncă. Acestea includ:
   • Obligația de a respecta instrucțiunile angajatorului și instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă (IPSSM).
   • Obligația de a utiliza corect echipamentele de muncă, EIP-ul și alte dispozitive de siguranță.
   • Obligația de a nu deconecta, modifica sau îndepărta arbitrar dispozitivele de siguranță ale mașinilor și instalațiilor.
   • Obligația de a comunica imediat angajatorului orice defecțiune, pericol sau incident.
   • Obligația de a participa la instruirile SSM și la controalele medicale.
2. Bază pentru instruirea SSM: Conținutul fișei postului (împreună cu evaluarea riscurilor) este punctul de plecare pentru elaborarea tematicilor de instruire SSM la locul de muncă și a instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă. Angajatul trebuie să fie instruit specific pentru sarcinile pe care le va îndeplini și pentru riscurile asociate acestora.
3. Referință în evaluarea riscurilor: Pentru o evaluare a riscurilor completă și corectă, este esențial să se înțeleagă exact ce activități desfășoară fiecare angajat, așa cum sunt definite în fișa postului.
4. Element probatoriu în caz de accident: În cazul unui accident de muncă, fișa postului (semnată de angajat) poate servi ca dovadă că angajatul era conștient de atribuțiile și responsabilitățile sale SSM și că a fost informat despre acestea. Dacă un angajat nu a respectat o normă de SSM menționată în fișa postului, aceasta poate influența stabilirea responsabilității.
5. Gestionarea aptitudinii în muncă: Fișa postului, prin descrierea sarcinilor și a condițiilor de lucru, este utilizată de medicul de medicina muncii pentru a stabili aptitudinea angajatului pentru postul respectiv.

Conform legii: Deși Codul Muncii (Art. 17) prevede obligativitatea informării angajatului cu privire la fișa postului, Legea 319/2006 subliniază implicit importanța includerii atribuțiilor SSM. Este recomandabil ca fișa postului să fie semnată de angajat, confirmând că a luat la cunoștință conținutul acesteia, inclusiv aspectele de SSM.

Instruirea introductiv-generală este prima etapă a procesului de instruire în SSM și este reglementată de Art. 81 din HG 1425/2006. Scopul său este de a familiariza noul angajat cu principiile generale de securitate și sănătate în muncă, cu legislația relevantă și cu riscurile generale prezente în cadrul companiei.

Cui se adresează:

• Noilor angajați: Indiferent de tipul de contract (CIM, sezonier, zilier, ucenic, stagiar) și de durata acestuia.
• Persoanelor detașate sau transferate: Care își schimbă locul de muncă în cadrul aceleiași unități sau vin dintr-o altă unitate.
• Elevilor și studenților: Pe perioada efectuării practicii profesionale.
• Vizitatorilor: Dacă aceștia vor desfășura o activitate sau vor fi expuși unor riscuri în incinta unității.
• Lucrătorilor temporari: Puși la dispoziție de agenți de muncă temporară.

Cine o efectuează: De regulă, lucrătorul desemnat cu SSM, serviciul intern sau extern de prevenire și protecție. Durata: Minim 8 ore (conform HG 1425/2006, Art. 81 alin. 4), dar poate fi mai mare în funcție de specificul activității și de complexitatea riscurilor. Conținut:

• Legislația generală de SSM (Legea 319/2006, HG 1425/2006).
• Drepturile și obligațiile generale ale angajaților și angajatorului.
• Principalele riscuri de la nivelul unității și măsurile generale de prevenire.
• Procedurile de urgență (incendiu, prim ajutor, evacuare).
• Regulile generale de conduită în incinta unității.

La finalul instruirii, se verifică însușirea cunoștințelor și se semnează fișa de instruire individuală de SSM. Fără această instruire și fără semnarea fișei, angajatul nu are voie să înceapă activitatea.

Instruirea la locul de muncă este a doua etapă a procesului de instruire în SSM și este reglementată de Art. 82 din HG 1425/2006. Aceasta completează instruirea introductiv-generală, concentrându-se pe riscurile și măsurile de prevenire specifice postului de lucru al angajatului.

Cui se adresează:

• Tuturor angajaților noi: După finalizarea instruirii introductiv-generale și înainte de a începe efectiv activitatea la postul de lucru desemnat.
• Angajaților care își schimbă locul de muncă sau tipul activității: În cadrul aceleiași unități, dacă implică noi riscuri sau echipamente.
• Angajaților care și-au reluat activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni: Indiferent de motivul întreruperii (concediu medical prelungit, concediu fără plată etc.).

Cine o efectuează: De regulă, șeful direct al locului de muncă (șef de echipă, șef de secție, maistru), care cunoaște cel mai bine specificul activității și riscurile asociate. Durata: Minim 8 ore (conform HG 1425/2006, Art. 82 alin. 3), dar poate fi mai mare, în funcție de complexitatea postului și a riscurilor. Conținut:

• Prezentarea detaliată a riscurilor specifice postului de lucru și a mediului de lucru imediat.
• Instruirea practică privind utilizarea corectă a echipamentelor de muncă, a substanțelor periculoase și a EIP-urilor specifice.
• Explicarea și demonstrarea procedurilor de lucru sigure.
• Instruirea privind măsurile de prim ajutor și de urgență specifice zonei de lucru.
• Prezentarea instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă (IPSSM) relevante pentru postul respectiv.

Verificarea însușirii cunoștințelor și semnarea fișei de instruire individuală sunt obligatorii la final.

Instruirea periodică este a treia etapă a procesului de instruire în SSM și este menită să reîmprospăteze cunoștințele angajaților în domeniu, să îi informeze despre eventuale modificări legislative sau procedurale și să consolideze comportamentul preventiv. Este reglementată de Art. 83 din HG 1425/2006.

Cui se adresează: Tuturor angajaților, indiferent de tipul de contract sau vechime.

Cine o efectuează: De regulă, șeful direct al locului de muncă, cu sprijinul lucrătorului desemnat cu SSM sau al serviciului extern de prevenire și protecție. Durata: Minim 2 ore (conform HG 1425/2006, Art. 83 alin. 3). Conținut:

• Reactualizarea informațiilor despre riscurile specifice locului de muncă și măsurile de prevenire și protecție.
• Prezentarea noilor pericole sau modificări apărute în procesul de muncă sau în legislație.
• Discuții despre incidentele sau „aproape accidentele” care au avut loc.
• Exerciții practice sau studii de caz.

Intervale de realizare: Frecvența instruirii periodice este stabilită de angajator în Planul de Prevenire și Protecție, în funcție de evaluarea riscurilor, dar nu mai rar de o dată la:

• 6 luni pentru funcții cu riscuri mari (ex: muncitori în construcții, lucrători la înălțime, personal care lucrează cu substanțe periculoase).
• 12 luni (1 an) pentru majoritatea celorlalte funcții (ex: personal de birou, vânzători, personal administrativ).

Există și cazuri de instruire suplimentară, cum ar fi la introducerea unui echipament nou, la modificarea procesului tehnologic, sau în cazul unor accidente de muncă grave.

Conform Art. 5 lit. f) din Legea 319/2006, o boală profesională este afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă. Spre deosebire de un accident de muncă, care este un eveniment brusc, boala profesională se dezvoltă în timp, ca urmare a expunerii prelungite la factori de risc.

Recunoașterea unei boli profesionale (conform HG 355/2007 și Normelor Metodologice):

1. Suspiciunea: De obicei, suspiciunea de boală profesională apare în urma unui control medical periodic la medicul de medicina muncii sau în urma consultului la medicul de familie/specialist, unde pacientul prezintă simptome specifice unei afecțiuni posibil legate de activitatea profesională.
2. Sesizarea: Medicul care suspectează o boală profesională are obligația să sesizeze Serviciul de Supraveghere a Sănătății Publice (DSP) și medicul de medicina muncii al unității respective.
3. Investigația medico-profesională: DSP, prin medicul specialist de sănătate publică, începe investigația. Aceasta implică:
   • Anamneza profesională: Detalierea istoricului profesional al angajatului, inclusiv condițiile de muncă anterioare.
   • Evaluarea condițiilor de muncă: Verificarea locului de muncă actual și anterior al angajatului pentru a identifica factorii de risc profesionali (chimici, fizici, biologici, ergonomici etc.). Se pot solicita documente de la angajator (fișa postului, evaluarea riscurilor, buletine de expertizare a mediului de muncă).
   • Examen medical detaliat: Efectuarea de investigații medicale suplimentare pentru a confirma diagnosticul.
4. Confirmarea/infirmarea: Pe baza tuturor informațiilor colectate, comisia de expertiză medico-legală sau medicul de sănătate publică decide dacă afecțiunea este sau nu o boală profesională.
5. Întocmirea Fișei de Depistare a Bolii Profesionale (FDPB): În cazul confirmării, se completează acest document, care este transmis angajatorului și Casei Naționale de Pensii Publice. Boala profesională este înregistrată.

Măsuri de prevenire: Angajatorul are obligația de a implementa măsuri pentru eliminarea sau reducerea expunerii la factorii de risc care au cauzat boala profesională și de a asigura, dacă este necesar, schimbarea locului de muncă al angajatului afectat sau reabilitarea profesională.

Permisul de lucru (sau autorizația de lucru) este un sistem formalizat de control utilizat pentru a asigura că anumite activități cu risc ridicat sunt desfășurate în condiții de maximă siguranță. Nu este un document universal obligatoriu pentru toate activitățile, ci este cerut în special pentru lucrări care implică pericole semnificative și care necesită o coordonare strictă a măsurilor de securitate.

Când este obligatoriu/recomandat permisul de lucru? Permisul de lucru este obligatoriu sau înalt recomandat pentru activități care prezintă riscuri deosebite, unde o eroare minoră poate avea consecințe grave. Acestea includ, dar nu se limitează la:

• Lucrul la înălțime: Peste o anumită înălțime, unde există risc de cădere de la înălțime.
• Lucrul în spații închise/limitate (spații confinate): Unde există riscul de asfixiere, intoxicare, explozie (ex: rezervoare, puțuri, galerii).
• Lucrul la instalații electrice sub tensiune: Sau în apropierea acestora.
• Lucrul cu foc deschis sau care generează scântei: În zone cu risc de incendiu/explozie.
• Lucrul în zone cu atmosferă potențial explozivă (ATEX): Unde pot exista gaze, vapori, pulberi inflamabile.
• Lucrul cu substanțe chimice periculoase: În anumite condiții.
• Lucrul în apropierea sau cu utilaje/echipamente care prezintă riscuri majore: (ex: macarale, excavatoare, mașini de tăiat).
• Intervenții la utilaje blocate sau sub presiune: Care necesită proceduri de blocare/izolare (Lockout/Tagout – LOTO).

Ce conține un permis de lucru? Un permis de lucru este, în esență, o listă de verificare detaliată care asigură că toate măsurile de siguranță necesare au fost luate înainte de începerea lucrului, în timpul lucrului și după finalizare. Conține, de regulă:

• Descrierea lucrării de efectuat.
• Locul și durata lucrării.
• Identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor.
• Măsurile de siguranță necesare (ex: purtarea EIP specific, ventilație, prezența unui supraveghetor, blocarea energiilor).
• Echipamentele necesare.
• Numele persoanelor autorizate să execute lucrarea.
• Semnăturile de aprobare ale persoanelor responsabile (șef de lucrare, șef de secție, responsabil SSM etc.).
• Confirmarea finalizării lucrării și a faptului că zona este sigură.

Registrul de evidență a contractelor individuale de muncă, cunoscut popular sub denumirea de ReVISAL (acum Registrul Electronic de Evidență a Salariaților conform noului sistem), este o bază de date națională, administrată de Inspecția Muncii, în care angajatorii sunt obligați să înregistreze și să transmită toate informațiile referitoare la contractele de muncă ale angajaților lor. Funcționarea sa este reglementată de HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților.

Legătura cu SSM: Deși ReVISAL este, în primul rând, un instrument de management al resurselor umane și de control al relațiilor de muncă, are o legătură indirectă, dar importantă, cu SSM prin următoarele aspecte:

1. Dovada legalității angajării: Înainte ca un angajat să poată fi supus oricăror instruiri SSM sau controale medicale, trebuie să existe o relație de muncă legală. Înregistrarea în ReVISAL este prima dovadă a acestei legalități. Un angajat „la negru” nu beneficiază de drepturile și protecțiile SSM, iar angajatorul comite o infracțiune.
2. Identificarea angajaților: Informațiile din ReVISAL (nume, prenume, CNP, funcție, data angajării) sunt esențiale pentru întocmirea documentelor SSM (fișe de instruire, fișe de aptitudine, fișe de expunere la risc).
3. Clasificarea posturilor și riscurilor: Codul COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) asociat fiecărei funcții în ReVISAL poate oferi o primă indicație asupra specificului activității și, implicit, a tipurilor de riscuri la care ar putea fi expus angajatul. Aceasta este o informație utilă în faza inițială a evaluării riscurilor.
4. Monitorizarea efectivelor: Numărul de angajați înregistrați în ReVISAL/RECM influențează direct obligațiile angajatorului în SSM, cum ar fi:
   • Necesitatea înființării CSSM (Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă) la peste 50 de angajați.
   • Dimensiunea serviciului intern de prevenire și protecție sau necesitatea apelării la un serviciu extern.
5. Cercetarea accidentelor de muncă: În cazul unui accident, datele din ReVISAL sunt consultate de ITM pentru a verifica legalitatea angajării victimei și a contextului contractului de muncă. Fără o înregistrare validă, procesul de cercetare și recunoaștere a accidentului de muncă este mult îngreunat sau chiar imposibil.

În esență, un sistem de management al SSM funcționează optim doar atunci când toate relațiile de muncă sunt formalizate și înregistrate conform legii, iar ReVISAL este instrumentul central pentru această formalizare.

Registrul de evidență a zonelor cu risc ridicat și specific este un document intern al angajatorului, menit să identifice și să documenteze locurile de muncă sau activitățile care prezintă un nivel crescut de risc pentru securitatea și sănătatea angajaților. Este un instrument de management al riscului, care permite o monitorizare și o gestionare mai riguroasă a zonelor cele mai periculoase.

Obligativitatea: Deși Legea 319/2006 și HG 1425/2006 nu stipulează explicit, într-un articol dedicat, obligativitatea unui registru cu această denumire, ele impun crearea unui sistem de management al riscului care implică identificarea și clasificarea riscurilor. În practică, și conform instrucțiunilor ITM, un astfel de registru este implicit obligatoriu pentru angajatorii care, în urma evaluării riscurilor, identifică zone sau activități cu risc ridicat sau specific. Aceasta derivă din obligația generală de a asigura un nivel înalt de protecție și de a prioritiza acțiunile în funcție de gravitate.

Ce ar trebui să conțină acest registru?

• Identificarea zonei/activității: Numele zonei, departamentului sau activității considerate cu risc ridicat (ex: Atelier Sudură, Lucru la Înălțime, Spațiu Confined, Linie de Producție cu mașini rotative).
• Riscuri specifice identificate: Descrierea detaliată a pericolelor și a riscurilor asociate (ex: expunere la gaze toxice, risc de cădere de la înălțime, risc de electrocutare, risc de explozie).
• Numărul de angajați expuși: Numărul de persoane care își desfășoară activitatea în acea zonă sau care sunt expuse la riscurile respective.
• Măsuri de prevenire și protecție specifice: Detalierea măsurilor tehnice, organizatorice, EIP-uri necesare și proceduri speciale de lucru.
• Personal desemnat/autorizat: Lista angajaților care au acces sau lucrează în acele zone, și care dețin autorizările/instruirile specifice (ex: autorizație de lucru la înălțime, fochist, electrician).
• Periodic de revizuire: Data ultimei evaluări/revizuiri a riscurilor pentru acea zonă.
• Semnături de aprobare: Ale angajatorului și/sau a responsabilului SSM.

Acest registru este un instrument util pentru:

• Planificarea inspecțiilor interne.
• Programarea instruirilor specifice.
• Alocarea resurselor pentru măsuri suplimentare de siguranță.
• Furnizarea de informații relevante în cazul unui control ITM sau al unei cercetări de accident.

SSM, sau Securitatea și Sănătatea în Muncă, reprezintă ansamblul de activități și măsuri menite să asigure condiții optime de muncă, să prevină accidentele de muncă și bolile profesionale și să protejeze sănătatea angajaților. Este reglementată în România în principal prin Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare. Importanța SSM este fundamentală din mai multe perspective:

• Legală: Legea obligă angajatorii să asigure un mediu de muncă sigur și sănătos. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni severe, inclusiv amenzi contravenționale sau chiar răspundere penală în cazul unor accidente grave.
• Morală și Etică: Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă sigur, iar angajatorii au responsabilitatea morală de a-și proteja personalul. Neglijența în SSM poate avea consecințe tragice, afectând vieți și familii.
• Economică: Accidentele de muncă și bolile profesionale generează costuri semnificative pentru angajatori (cheltuieli medicale, despăgubiri, pierderea productivității, costuri de înlocuire a personalului, costuri legale) și pentru societate (cheltuieli cu sistemul de sănătate, pierderea forței de muncă). Un sistem SSM eficient reduce aceste costuri.

Productivitate și imagine: Un mediu de lucru sigur crește moralul angajaților, reduce absenteismul și crește productivitatea. De asemenea, o bună reputație în ceea ce privește SSM atrage și reține talentele și îmbunătățește imaginea publică a companiei.

Stresul profesional (sau stresul la locul de muncă) este o afecțiune psihologică și fizică, rezultată dintr-un dezechilibru perceput între cerințele muncii și resursele de care dispune o persoană pentru a face față acestor cerințe. Este o problemă serioasă de SSM, recunoscută ca atare de legislația europeană și națională (implicit, prin evaluarea tuturor riscurilor, inclusiv celor psihosociale).

Cauze principale ale stresului profesional:

• Volum de muncă excesiv: Sarcini prea multe, termene nerealiste.
• Lipsa controlului: Lipsa autonomiei sau a implicării în decizii.
• Relații interpersonale dificile: Conflicte, hărțuire, lipsa suportului din partea colegilor/supervizorilor.
• Ambiguitate rolului: Descriere neclară a sarcinilor, așteptări contradictorii.
• Schimbări organizaționale: Restructurări, incertitudinea locului de muncă.
• Insecuritatea locului de muncă.
• Dezechilibru viață profesională-viață personală.
• Violența și agresiunea la locul de muncă.

Cum poate fi gestionat stresul profesional din perspectiva SSM (obligații ale angajatorului): Angajatorul are obligația generală de a evalua toate riscurile, inclusiv cele psihosociale, și de a lua măsuri pentru reducerea acestora, conform Art. 7 din Legea 319/2006.

1. Evaluarea riscurilor psihosociale: Identificarea factorilor de stres specifici organizației și posturilor de lucru. Aceasta se poate face prin sondaje anonime, discuții de grup (focus-grupuri), analiza datelor (absenteism, fluctuație de personal, plângeri).
2. Măsuri preventive la nivel organizațional:
   • Organizarea muncii: Alocarea realistă a sarcinilor, stabilirea unor termene rezonabile, asigurarea unui echilibru între cerințe și resurse.
   • Definirea clară a rolurilor și responsabilităților: Pentru a reduce ambiguitatea.
   • Îmbunătățirea comunicării: Asigurarea unui flux informațional transparent, încurajarea feedback-ului.
   • Promovarea unui climat de lucru pozitiv: Încurajarea suportului social, rezolvarea conflictelor, prevenirea hărțuirii.
   • Asigurarea participării angajaților: Implicarea lor în deciziile care îi afectează.
   • Flexibilitate: O anumită flexibilitate în program sau locație (unde e posibil) pentru a susține echilibrul viață profesională-viață personală.
3. Măsuri de suport individual:
   • Instruire și dezvoltare: Oferirea de training pentru gestionarea stresului, dezvoltarea abilităților de coping, formare în managementul timpului.
   • Consiliere psihologică: Acces la servicii de consiliere confidențiale.
   • Program de asistență pentru angajați (EAP): Dacă resursele permit.
   • Promovarea unui stil de viață sănătos: Încurajarea activității fizice, a unei alimentații echilibrate.
4. Supraveghere medicală: Medicul de medicina muncii poate evalua impactul stresului asupra sănătății angajaților și poate oferi recomandări.
5. Gestionarea stresului profesional nu este doar o obligație legală, ci și o investiție în bunăstarea angajaților și în productivitatea companiei.

Un „aproape accident”, cunoscut și sub denumirea de „incident fără vătămări” sau „near miss”, este un eveniment neplanificat în care nu s-au produs vătămări corporale sau pagube materiale semnificative, dar care ar fi putut duce la acestea. Este o situație în care „norocul a făcut ca nimic să nu se întâmple”, dar care indică prezența unui pericol sau a unei deficiențe în sistemul de securitate.

De ce este important să fie raportat și analizat? Deși nu are consecințe imediate negative, raportarea și analiza „aproape accidentelor” este importantă pentru prevenirea accidentelor viitoare. Această practică este considerată o măsură proactivă de SSM și este recomandată de toate standardele internaționale de securitate.

1. Indicator al riscurilor neidentificate/neglijate: Un „aproape accident” semnalează existența unui risc (sau a unei combinații de riscuri) care nu a fost evaluat corespunzător, sau pentru care măsurile de prevenire existente nu sunt eficiente. Este o „trezire la realitate” care indică unde sistemul de SSM are nevoie de îmbunătățiri.
2. Oportunitate de învățare: Fiecare „aproape accident” oferă o lecție valoroasă. Analiza sa permite identificarea cauzelor rădăcină (condiții nesigure, acte nesigure, lipsa instruirii, proceduri defectuoase) și elaborarea de măsuri corective înainte ca un eveniment similar să aibă consecințe grave.
3. Prevenirea accidentelor reale: Studiile arată că pentru fiecare accident grav sau fatal, există un număr mare de „aproape accidente” și incidente minore. Prin intervenția rapidă la nivelul „aproape accidentelor”, se pot preveni evenimentele mai grave. Este o componentă a „piramidei accidentelor” lui Heinrich.
4. Creșterea conștientizării: Încurajarea angajaților să raporteze „aproape accidentele” creează o cultură a securității, unde toți membrii echipei sunt vigilenți și implicați activ în identificarea și eliminarea pericolelor. Angajații se simt mai în siguranță știind că preocupările lor sunt luate în serios.
5. Îmbunătățirea continuă a sistemului SSM: Prin colectarea și analiza datelor despre „aproape accidente”, angajatorul poate ajusta evaluările de risc, poate modifica instrucțiunile de lucru, poate îmbunătăți instruirea și poate investi în noi echipamente de protecție sau tehnologii.

Angajatorii ar trebui să stabilească o procedură clară pentru raportarea „aproape accidentelor”, să încurajeze angajații să le raporteze fără teamă de repercusiuni și să efectueze analize aprofundate pentru a implementa măsurile corective necesare.

Conform Art. 5 lit. g) din Legea 319/2006, un accident de muncă este evenimentul care produce vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate sau deces. Definiția este extinsă și include accidente survenite pe traseul de la domiciliu la locul de muncă și invers, în anumite condiții.

Etapele cercetării unui accident de muncă (conform Titlului V din Legea 319/2006 și Capitolul VII din HG 1425/2006):

1. Comunicarea și înregistrarea: Imediat după producerea accidentului, angajatul accidentat (sau altă persoană care ia la cunoștință) are obligația să anunțe angajatorul. Angajatorul trebuie să comunice accidentul către ITM și, în funcție de gravitate, și către alte instituții (Parchet, Poliție, asigurator etc.). Accidentul se înregistrează în Registrul de evidență a accidentelor de muncă.
2. Cercetarea propriu-zisă:
   • Cine cercetează?
     • Angajatorul: pentru accidente care produc incapacitate temporară de muncă (ITM) de cel puțin 3 zile, dar care nu sunt colective, grave sau mortale.
     • ITM: pentru accidente colective, mortale, grave sau care nu au putut fi cercetate de angajator (ex: lipsă autorizație, conflict de interese).
     • Alte organe: în cazul unor infracțiuni (Parchet).
   • Cum se cercetează? Se colectează dovezi: declarații de la victime și martori, fotografii, documente relevante (fișa postului, instruiri SSM, fișa de evaluare a riscurilor, autorizații, fișe medicale), se fac măsurători, reconstituiri.
   • Scopul cercetării: Stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au condus la accident, identificarea responsabilităților și propunerea măsurilor de prevenire pentru evitarea unor evenimente similare pe viitor.
3. Întocmirea dosarului de cercetare: Se elaborează un dosar care conține toate documentele și concluziile cercetării.
4. Avizarea și înregistrarea: Dosarul de cercetare este avizat de ITM. Dacă accidentul este recunoscut ca accident de muncă, se întocmește un formular special, FIAM (Fișa de Înregistrare a Accidentului de Muncă).

Măsuri de prevenire: Pe baza concluziilor cercetării, se stabilesc și se implementează măsuri corective și preventive pentru a elimina sau reduce riscurile care au generat accidentul.

Un plan de evacuare este un document esențial de siguranță care stabilește procedurile clare și organizate pe care angajații și vizitatorii trebuie să le urmeze în cazul unei situații de urgență care impune părăsirea rapidă și în siguranță a clădirii sau a unei zone. Planul este o componentă a strategiei de gestionare a situațiilor de urgență a angajatorului și este reglementat de Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și Legea 481/2004 privind protecția civilă, precum și prin normele metodologice de aplicare ale acestora.

Cum ar trebui să arate un plan de evacuare eficient:

Un plan de evacuare eficient nu este doar un desen pe perete, ci un sistem complex de măsuri și proceduri:

1. Componente scrise ale planului:
   • Scop și obiective: De ce este necesar planul și ce se dorește să se realizeze.
   • Situații de urgență: Enumerarea tipurilor de urgențe pentru care este valabil planul (incendiu, cutremur, inundație, amenințări teroriste, etc.).
   • Responsabilități: Definirea clară a rolurilor și responsabilităților pentru fiecare persoană implicată (angajator, șefi de departament, personalul desemnat pentru evacuare/prim ajutor, angajați).
   • Proceduri de alarmare: Modul în care se dă alarma (sirene, voce, sisteme automate).
   • Proceduri de evacuare: Pașii concreți pe care trebuie să îi urmeze angajații (ex: rămâneți calmi, nu folosiți liftul, mergeți la cel mai apropiat punct de adunare).
   • Proceduri pentru persoane cu nevoi speciale: Modul de asistență pentru persoanele cu dizabilități, femei însărcinate, vizitatori.
   • Proceduri pentru reunire și verificare: Modul în care se verifică dacă toți angajații au fost evacuați și sunt prezenți la punctul de adunare.
   • Proceduri pentru intervenția echipelor de urgență: (pompieri, salvare) și modul de colaborare cu acestea.
   • Căile de acces și ieșirile de urgență: Mențiune clară că acestea trebuie să fie permanent libere și accesibile.
   • Locația truselor de prim ajutor și a stingătoarelor.
2. Harta/Desenele de evacuare:
   • Amplasare: Afișate vizibil în locuri strategice (intrări, holuri, lângă lifturi/scări, în fiecare birou/zonă de lucru).
   • Conținut:
     • „Sunteți aici” (locația curentă a hărții).
     • Căi de evacuare marcate clar (săgeți verzi).
     • Ieșiri de urgență.
     • Puncte de adunare (în exteriorul clădirii, la o distanță sigură).
     • Locația stingătoarelor de incendiu, hidranților, truselor de prim ajutor.
     • Locația butoanelor de alarmă/panourilor de control incendiu.
     • Direcția de deschidere a ușilor.
     • Indicații privind interzicerea utilizării lifturilor în caz de incendiu.
     • Numere de telefon de urgență.
     • Legenda simbolurilor utilizate.
3. Implementare și mentenanță:
   • Instruire: Toți angajații trebuie să fie instruiți cu privire la planul de evacuare (parte din instruirea P.S.I. și SSM).
   • Exerciții de evacuare: Organizarea periodică a exercițiilor practice pentru a testa eficiența planului și a familiariza angajații.
   • Verificare periodică: Planul trebuie revizuit și actualizat ori de câte ori apar modificări (structura clădirii, numărul de angajați, noi riscuri).
   • Întreținerea căilor de evacuare: Asigurarea că acestea sunt libere, iluminate și semnalizate permanent.

Un plan eficient este unul care este nu doar elaborat, ci și cunoscut, exersat și adaptat realității operaționale.

„Munca la negru” (sau munca nedeclarată) înseamnă prestarea unei activități de către o persoană fizică în beneficiul unei persoane juridice sau fizice, fără a avea încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), anterior începerii activității. Aceasta este o infracțiune și o încălcare gravă a legislației muncii. Reglementarea principală se găsește în Art. 16 și Art. 264 din Codul Muncii (Legea 53/2003) și Legea 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările ulterioare.

Implicațiile sale din punct de vedere SSM sunt extrem de grave, atât pentru angajator, cât și pentru angajat:

Pentru angajator:

1. Lipsa oricărei protecții SSM: Angajatorul care folosește „muncă la negru” nu are, de regulă, nicio preocupare reală pentru SSM. Nu va efectua evaluarea riscurilor, nu va asigura instruirea, nu va furniza EIP, nu va face controale medicale.
2. Risc major de accidente și boli profesionale: Angajații la negru sunt expuși unor riscuri mult mai mari, deoarece lucrează adesea în condiții improprii, fără instruire, fără echipamente de protecție și fără supraveghere medicală.
3. Răspundere penală automată în caz de accident: Dacă un angajat „la negru” suferă un accident de muncă grav sau mortal, angajatorul se expune direct răspunderii penale pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor de securitate și sănătate în muncă (Art. 350 Cod Penal) și, în funcție de consecințe, pentru vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă (Art. 196, Art. 192 Cod Penal). Lipsa documentelor SSM agravează situația.
4. Sancțiuni contravenționale și penale severe:
   • Amenzi uriașe: Pentru fiecare persoană depistată ca lucrând „la negru” (începând de la 20.000 lei/persoană, conform Codului Muncii, Art. 264).
   • Constituire de infracțiune: Primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără contract individual de muncă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau amendă penală.
   • Suspendarea activității: ITM poate dispune suspendarea activității angajatorului.
5. Lipsa asigurării sociale: Angajatul „la negru” nu este asigurat social, iar angajatorul nu plătește contribuții. În caz de accident, costurile medicale și de recuperare cad integral în sarcina angajatorului, iar angajatul nu beneficiază de indemnizații de la stat.

Pentru angajat:

1. Vulnerabilitate extremă: Angajatul este lipsit de orice formă de protecție legală și socială. Nu are drepturi salariale garantate, program de lucru, concediu, vechime în muncă.
2. Expunere la riscuri necontrolate: Lucrează în condiții periculoase, fără echipament adecvat, fără instruire, fără a cunoaște riscurile.
3. Lipsa despăgubirilor în caz de accident: Chiar dacă accidentul este recunoscut ca accident de muncă, procesul de obținere a despăgubirilor este mult mai complex, iar angajatul nu beneficiază de asigurările de sănătate și accidente de muncă oferite de stat. Toate costurile medicale și de recuperare sunt suportate de el sau de angajator (dacă este obligat în instanță).

Lipsa drepturilor la pensie și șomaj: Munca nedeclarată nu contribuie la vechimea în muncă și la sistemele de asigurări sociale.

Conceptul de „pericol grav și iminent de accidentare” este fundamental în SSM, deoarece permite o acțiune rapidă și decisivă pentru a preveni evenimente tragice. Este definit de Art. 5 lit. m) din Legea 319/2006 ca fiind o „situație de risc de accidentare sau îmbolnăvire profesională în care, în orice moment, viața sau sănătatea lucrătorului este pusă în pericol, situație în care sunt necesare măsuri imediate de evacuare sau de salvare”.

Cum acționează angajatul: Conform Art. 22 alin. (2) din Legea 319/2006, angajatul are un drept și o obligație extrem de importante:

• Obligația de a-și întrerupe lucrul: Imediat ce constată existența unui pericol grav și iminent.
• Dreptul de a părăsi locul de muncă periculos: Fără să fie sancționat disciplinar pentru aceasta.
• Obligația de a informa imediat:
  • Superiorul ierarhic direct.
  • Lucrătorul desemnat cu SSM sau șeful serviciului de prevenire și protecție.
  • Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă (dacă există și timpul permite).
• Obligația de a lua măsuri: În limita posibilităților și a pregătirii sale, pentru eliminarea sau reducerea riscului, fără a se expune el însuși unui pericol.

Cum acționează angajatorul: Odată informat despre un pericol grav și iminent, angajatorul (sau reprezentantul său) are obligații imediate și clare, conform Art. 14 din Legea 319/2006 și Art. 132-135 din HG 1425/2006:

1. Evaluarea situației: Imadiat, se deplasează la fața locului pentru a verifica sesizarea.
2. Măsuri imediate: Dacă pericolul este confirmat, angajatorul trebuie să ia măsuri imediate pentru eliminarea pericolului. Acestea pot include:
   • Oprirea echipamentului sau a procesului de muncă.
   • Evacuarea personalului din zona periculoasă.
   • Delimitarea și semnalizarea zonei.
   • Solicitarea intervenției specialiștilor (ex: electricieni autorizați, pompieri).
3. Informarea angajaților: Toți angajații care ar putea fi afectați trebuie informați despre pericol și despre măsurile luate.
4. Raportarea (dacă este cazul): Dacă situația a implicat un incident sau „aproape accident” cu potențial grav, angajatorul trebuie să analizeze situația și să ia măsuri preventive pentru viitor.

Nerespectarea acestor obligații de către angajator, în cazul unui pericol grav și iminent, poate atrage sancțiuni penale dacă survine un accident grav sau mortal.

O „zonă ATEX” (din franceză „ATmosphères EXplosibles”) este o zonă în care, datorită prezenței de gaze, vapori, cețuri sau pulberi inflamabile, există un risc de formare a unei atmosfere explozive. O scânteie, o suprafață fierbinte sau orice sursă de aprindere ar putea provoca o explozie, cu consecințe catastrofale.

Baza legală: Cerințele privind zonele ATEX sunt transpuse în legislația română prin HG 1058/2006 privind cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor potențial expuși la riscuri legate de atmosfere explozive, care transpune Directiva 1999/92/CE (ATEX 137, acum ATEX 153).

Obligațiile specifice ale angajatorului într-o zonă ATEX:

1. Evaluarea riscurilor de explozie: Aceasta este o evaluare distinctă și mult mai detaliată decât evaluarea generală a riscurilor SSM. Angajatorul trebuie să identifice și să evalueze riscurile specifice de explozie, inclusiv probabilitatea formării unei atmosfere explozive și gravitatea consecințelor.
2. Clasificarea zonelor: Pe baza evaluării riscurilor, angajatorul trebuie să clasifice zonele în care se pot forma atmosfere explozive în funcție de frecvența și durata prezenței acestor atmosfere:
   • Gaze/Vapori: Zona 0 (prezență continuă/frecventă), Zona 1 (prezență ocazională), Zona 2 (prezență rară/de scurtă durată).
   • Pulberi: Zona 20 (prezență continuă/frecventă), Zona 21 (prezență ocazională), Zona 22 (prezență rară/de scurtă durată).
3. Elaborarea Documentului de Protecție la Explozie (DPE): Acesta este un document obligatoriu care rezumă rezultatele evaluării riscurilor de explozie, clasificarea zonelor și măsurile tehnice și organizatorice luate pentru prevenirea exploziilor și protejarea lucrătorilor. DPE trebuie actualizat periodic.
4. Măsuri tehnice specifice:
   • Prevenirea formării atmosferei explozive: Ventilație adecvată, controlul scurgerilor, etanșeitate.
   • Evitarea surselor de aprindere: Utilizarea echipamentelor și a instalațiilor certificate ATEX (care nu generează scântei, suprafețe fierbinți, electricitate statică), controlul proceselor (temperatura, presiune).
   • Limitarea efectelor unei explozii: Sisteme de izolare a exploziilor, panouri de deflagrație.
5. Instruire specifică: Angajații care lucrează în zone ATEX trebuie să primească instruire specializată privind riscurile de explozie, utilizarea echipamentelor specifice și procedurile de urgență.
6. Echipament de lucru și EIP specific: Utilizarea de echipamente de muncă și EIP certificate ATEX, care nu reprezintă o sursă de aprindere.
7. Sisteme de control și monitorizare: Detectoare de gaze, sisteme de alarmare.
8. Proceduri de lucru sigure: Reguli stricte pentru lucrările cu foc deschis (permis de lucru cu foc), întreținere, curățare.

Nerespectarea acestor cerințe poate avea consecințe devastatoare (explozii cu victime multiple și distrugeri materiale masive) și atrage răspundere penală.

Primul ajutor la locul de muncă reprezintă ansamblul de măsuri imediate, temporare și provizorii, aplicate la locul accidentului sau al îmbolnăvirii acute, până la sosirea personalului medical calificat. Scopul principal este salvarea vieții, prevenirea agravării stării victimei și asigurarea confortului acesteia.

Obligațiile angajatorului în acest sens sunt prevăzute de Art. 10 alin. (2) din Legea 319/2006 și detaliate în HG 1425/2006, Art. 38, Art. 100, precum și de HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor.

1. Evaluarea riscurilor pentru prim ajutor: Identificarea tipurilor de urgențe medicale care pot apărea la locul de muncă, în funcție de specificul activității și de riscurile identificate (ex: tăieturi, arsuri, fracturi, intoxicații, leșin, atac de cord).
2. Desemnarea lucrătorilor pentru prim ajutor: Angajatorul are obligația de a desemna un număr suficient de lucrători pentru a se ocupa de acordarea primului ajutor. Numărul acestora se stabilește în funcție de riscurile evaluate și de numărul angajaților.
3. Instruirea lucrătorilor desemnați: Acești lucrători desemnați trebuie să fie instruiți corespunzător în acordarea primului ajutor. Instruirea trebuie să fie periodică și să fie adaptată riscurilor specifice. Cursurile de prim ajutor sunt esențiale.
4. Asigurarea materialelor și mijloacelor necesare:
   • Trusa de prim ajutor: Dotarea locurilor de muncă cu truse de prim ajutor medical, a căror conținut trebuie să fie conform normelor și să fie verificat și completat periodic. Trusa trebuie să fie ușor accesibilă, marcată corespunzător și cunoscută de toți angajații.
   • Spații adecvate: Dacă activitatea o impune (număr mare de angajați, riscuri ridicate), angajatorul trebuie să asigure o încăpere specială pentru prim ajutor, dotată corespunzător.
5. Asigurarea accesului rapid la asistență medicală:
   • Angajatorul trebuie să se asigure că se poate apela rapid la serviciile medicale de urgență (ex: 112).
   • Trebuie să existe o procedură clară pentru anunțarea urgențelor și transportul victimelor la unități medicale, dacă este necesar.
6. Informarea angajaților: Toți angajații trebuie să știe unde se găsesc trusele de prim ajutor, cine sunt persoanele instruite în acordarea primului ajutor și cum se procedează în caz de urgență.

Importanță: O reacție rapidă și corectă în primele minute după un accident sau o urgență medicală poate face diferența între viață și moarte, sau între o recuperare rapidă și sechele pe termen lung. Primul ajutor este o componentă vitală a unui sistem SSM eficient.

Chiar dacă un accident de muncă este considerat „ușor” (adică nu a condus la o incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate sau deces, și nu este grav sau colectiv), angajatorul are totuși obligații clare de înregistrare și analiză, conform Art. 27 alin. (1) lit. a) și (4) din Legea 319/2006 și Art. 102 alin. (1) din HG 1425/2006.

Obligațiile angajatorului:

1. Înregistrarea în Registrul de evidență a accidentelor de muncă: Toate accidentele de muncă, inclusiv cele ușoare, trebuie înregistrate cronologic în acest registru. Aceasta este o cerință legală fundamentală, indiferent de gravitatea accidentului. Registrul trebuie să conțină cel puțin: numele victimei, data și ora accidentului, locul accidentului, scurtă descriere, consecințele (fără ITM, cu ITM sub 3 zile).
2. Analiza cauzelor și împrejurărilor: Chiar și un accident ușor poate indica o deficiență în sistemul de SSM. Angajatorul are obligația de a efectua o analiză internă pentru a identifica cauzele care au dus la producerea evenimentului. Aceasta nu este o „cercetare” în sensul formal al Legii 319/2006, dar este o investigație internă, rapidă.
3. Implementarea măsurilor preventive: Pe baza analizei, angajatorul trebuie să stabilească și să implementeze măsuri corective și preventive pentru a evita repetarea unor evenimente similare.
   • Exemple: Revizuirea instrucțiunilor de lucru, reparația unui echipament, instruire suplimentară, modificarea organizării muncii, semnalizare suplimentară.
4. Informarea angajaților: Deși nu există o obligație specifică de comunicare către ITM pentru accidentele ușoare, este o bună practică de SSM să se informeze angajații (mai ales pe cei din zona respectivă) despre eveniment și despre măsurile luate, pentru a crește conștientizarea.

Importanță:

• Prevenirea accidentelor grave: Accidentele ușoare sunt adesea indicatori prevestitori ai unor accidente mai grave (conceptul de „piramidă a accidentelor”). O gestionare eficientă a accidentelor ușoare reduce riscul celor grave.
• Conformitate legală: Înregistrarea este o obligație legală. În caz de control ITM, lipsa înregistrărilor sau o evidență incompletă poate atrage sancțiuni.
• Îmbunătățirea continuă: Permite angajatorului să învețe din propriile experiențe și să își adapteze permanent sistemul de SSM.

Angajatorul are obligații extinse în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență, pentru a asigura siguranța angajaților și a minimiza pagubele. Aceste obligații sunt interconectate cu SSM și sunt reglementate de diverse acte normative, în special Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Legea 481/2004 privind protecția civilă, și prevederi relevante din Legea 319/2006 și HG 1425/2006.

Principalele obligații ale angajatorului:

1. Evaluarea riscurilor de urgență: Identificarea tuturor scenariilor posibile de urgență (incendii, cutremure, inundații, amenințări chimice/biologice, avarii tehnologice etc.) și a impactului potențial asupra angajaților și bunurilor.
2. Elaborarea Planului de Urgență/Evacuare:
   • Un plan detaliat care stabilește procedurile de acțiune în caz de urgență.
   • Include: căile de evacuare (clar marcate și libere), punctele de adunare, responsabilitățile personalului (ex: șefi de evacuare, personal de prim ajutor), modul de alertare a autorităților, locația echipamentelor de urgență.
   • Acest plan trebuie să fie accesibil tuturor angajaților.
3. Dotarea cu echipamente de urgență:
   • Incendiu: Asigurarea unui număr suficient de stingătoare, hidranți, sisteme de detectare și alarmare la incendiu, instalații de stingere automate (dacă este cazul).
   • Prim Ajutor: Trusă de prim ajutor completă și actualizată, accesibilă și în număr suficient, conform numărului de angajați și riscurilor.
   • Alte echipamente specifice (ex: dușuri de urgență pentru substanțe chimice).
4. Instruirea personalului:
   • Toți angajații trebuie instruiți cu privire la procedurile de urgență, căile de evacuare, utilizarea stingătoarelor (instruire P.S.I. – Prevenirea și Stingerea Incendiilor).
   • Desemnarea și instruirea unor angajați pentru a acorda primul ajutor și pentru a coordona evacuarea. Aceștia trebuie să beneficieze de cursuri specializate.
5. Exerciții periodice de evacuare:
   • Organizarea de exerciții practice de evacuare, cel puțin o dată pe an, pentru a testa eficacitatea planului și a familiariza angajații cu procedurile.
   • Analiza rezultatelor exercițiilor pentru identificarea deficiențelor și îmbunătățirea planului.
6. Mentenanța sistemelor și echipamentelor de urgență:
   • Verificarea și întreținerea periodică a stingătoarelor, hidranților, sistemelor de alarmare și a celorlalte echipamente, de către personal specializat și autorizat.
   • Verificarea integrității căilor de evacuare (să fie libere, iluminate, semnalizate).
7. Colaborarea cu autoritățile: Menținerea legăturii cu inspectoratele pentru situații de urgență (ISU) și alte autorități locale.

Respectarea acestor obligații nu este doar o cerință legală, ci o responsabilitate morală fundamentală, capabilă să salveze vieți în situații critice.

Pe lângă obligativitatea examenului medical la angajare și a controalelor medicale periodice, angajatorul are o serie de alte obligații esențiale privind supravegherea sănătății angajaților, conform HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor și Legii 319/2006.

1. Asigurarea serviciilor de medicina muncii: Angajatorul are obligația de a asigura, contra cost, serviciile unui medic de medicina muncii, printr-un contract cu un cabinet sau serviciu autorizat de medicina muncii. Acest serviciu trebuie să fie adaptat numărului de angajați și riscurilor specifice activității.
2. Furnizarea informațiilor necesare medicului de medicina muncii: Angajatorul trebuie să transmită medicului de medicina muncii toate informațiile relevante privind riscurile profesionale (pe baza evaluării riscurilor), fișele de expunere la risc, fișele postului, rezultatele monitorizărilor de mediu, planul de prevenire și protecție. Aceste informații sunt importante pentru ca medicul să poată efectua o evaluare corectă a aptitudinii în muncă și să stabilească frecvența și tipul controalelor medicale.
3. Respectarea recomandărilor medicului de medicina muncii:
   • Dacă medicul constată o inaptitudine, o aptitudine condiționată sau necesitatea adaptării locului de muncă, angajatorul are obligația de a pune în aplicare aceste recomandări.
   • Aceasta poate include: relocarea angajatului pe un alt post mai puțin solicitant, modificarea sarcinilor, adaptarea echipamentelor sau a programului de lucru.
   • Refuzul nejustificat de a respecta recomandările medicului de medicina muncii poate atrage sancțiuni și responsabilități în caz de agravare a stării de sănătate a angajatului.
4. Asigurarea resurselor pentru primul ajutor: Așa cum am detaliat anterior (întrebarea 40), angajatorul trebuie să asigure materialele, echipamentele și personalul instruit pentru acordarea primului ajutor.
5. Înregistrarea și raportarea bolilor profesionale: Angajatorul are obligația de a coopera cu autoritățile (DSP, medicul de medicina muncii) în cazul depistării unei boli profesionale, de a furniza datele necesare și de a lua măsuri pentru eliminarea factorului de risc care a cauzat boala.
6. Confidențialitatea datelor medicale: Angajatorul trebuie să asigure confidențialitatea datelor medicale ale angajaților, acestea fiind gestionate exclusiv de medicul de medicina muncii. Angajatorul primește doar fișa de aptitudine cu concluzia medicului (apt/inapt), fără detalii despre diagnostic.
7. Promovarea sănătății la locul de muncă: Dincolo de obligațiile legale stricte, o bună practică este promovarea activă a sănătății (programe anti-fumat, promovarea exercițiilor fizice, gestionarea stresului, alimentație sănătoasă).

Medicul de medicina muncii are un rol crucial în sistemul SSM, fiind responsabil de supravegherea sănătății angajaților și de legătura dintre starea de sănătate și mediul de muncă. Atribuțiile sale sunt detaliate în HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor și în Legea 319/2006.

Responsabilitățile principale ale medicului de medicina muncii:

1. Efectuarea examenului medical la angajare: Stabilește dacă un candidat este apt medical pentru postul de lucru propus, ținând cont de fișa de evaluare a riscurilor.
2. Efectuarea controalelor medicale periodice: Evaluaează periodic starea de sănătate a angajaților pentru a depista precoce eventuale afecțiuni profesionale sau afecțiuni care ar putea fi agravate de condițiile de muncă.
3. Monitorizarea sănătății angajaților: Urmărește starea de sănătate a grupurilor de angajați expuse la riscuri specifice.
4. Colaborarea cu angajatorul și serviciul SSM:
   • Participă la elaborarea și revizuirea evaluării riscurilor.
   • Formulează propuneri pentru adaptarea locurilor de muncă la cerințele ergonomice și de sănătate.
   • Participă la elaborarea instrucțiunilor de securitate și sănătate.
   • Oferă consultanță privind sănătatea angajaților.
5. Cercetarea bolilor profesionale: Colaborează la investigarea suspiciunilor de boli profesionale.
6. Eliberarea fișelor de aptitudine: Documentul care atestă aptitudinea sau inaptitudinea unui angajat pentru un anumit post. Poate emite recomandări privind adaptarea postului sau restricții.
7. Consiliere și educație pentru sănătate: Oferă angajaților informații despre riscurile pentru sănătate la locul de muncă și măsuri de prevenire, promovând un stil de viață sănătos.

Participarea la CSSM: Este membru de drept al Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă.

Echipamentele cu risc ridicat sunt acele utilaje, instalații sau mașini a căror utilizare prezintă un potențial semnificativ de accidentare gravă sau chiar fatală pentru operatori sau pentru alte persoane din apropiere, dacă nu sunt manipulate corespunzător și dacă nu sunt respectate măsuri stricte de siguranță.

Baza legală: Principala reglementare este HG 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea echipamentelor de muncă, dar și acte normative specifice (ex: Legea 64/2008 pentru ISCIR, HG 971/2006 pentru semnalizare, HG 1058/2006 pentru ATEX).

Exemple de echipamente cu risc ridicat:

• Instalații de ridicat: Macarale, stivuitoare, elevatoare.
• Instalații sub presiune: Cazane, recipiente sub presiune.
• Utilaje de construcții: Excavatoare, buldozere, mașini de forat.
• Mașini-unelte: Freze, strunguri, prese (cu excepția celor mici de atelier).
• Instalații electrice: Cu tensiune înaltă sau cele care prezintă risc de electrocutare.
• Echipamente cu laser de mare putere.
• Echipamente de tăiere și sudură cu flacără.
• Echipamente mobile autonome: Care circulă în spații de lucru.

Cerințe speciale pentru utilizarea lor:

1. Autorizare ISCIR/Autorizații speciale: Multe dintre aceste echipamente necesită autorizații specifice de funcționare eliberate de organisme abilitate (ex: ISCIR).
2. Personal calificat și autorizat nominal: Doar personalul care deține calificările necesare, a urmat instruiri specifice și a obținut o autorizație nominală (internă sau externă, ex: stivuitorist autorizat ISCIR, electrician autorizat ANRE) are voie să opereze aceste echipamente.
3. Instruire suplimentară și specifică: Pe lângă instruirile generale de SSM, operatorii trebuie să beneficieze de instruire detaliată privind utilizarea sigură a echipamentului, riscurile specifice, procedurile de urgență și mentenanța de bază.
4. Permis de lucru (work permit): Pentru anumite operațiuni complexe sau cu risc deosebit (ex: lucrul la instalații electrice sub tensiune, lucrul în spații închise, lucrul cu foc deschis), se impune eliberarea unui permis de lucru, care detaliază toate măsurile de siguranță necesare.
5. Verificări tehnice periodice: Echipamentele trebuie supuse unor verificări tehnice riguroase și periodice de către personal specializat, conform legislației specifice și recomandărilor producătorului.
6. Mentenanță preventivă: Un program de mentenanță preventivă este esențial pentru a asigura funcționarea optimă și sigură a echipamentelor.
7. Dispozitive de siguranță: Echipamentele trebuie să fie dotate cu toate dispozitivele de siguranță necesare (aparători, butoane de oprire de urgență, sisteme de blocare/izolare a energiei – LOTO).
8. Supraveghere permanentă: Anumite operațiuni cu risc ridicat necesită supraveghere permanentă de către un șef de lucrare sau un specialist SSM.
9. Proceduri de urgență specifice: Elaborarea și instruirea privind procedurile de urgență în caz de defecțiune, blocare sau accident legat de echipamentul respectiv.

Conform Art. 5 din Legea 319/2006, responsabilitatea principală pentru asigurarea securității și sănătății în muncă revine angajatorului. Această responsabilitate este una integrală și permanentă. Chiar dacă angajatorul poate delega sarcini și atribuții către alte persoane (cum ar fi lucrătorul desemnat cu SSM, șeful de departament sau un serviciu extern), responsabilitatea finală nu poate fi transferată.

Pe lângă angajator, există și alte părți cu responsabilități specifice:

• Angajații: Fiecare angajat are obligația de a-și desfășura activitatea în conformitate cu instrucțiunile primite, de a utiliza corect echipamentele de muncă și EIP-ul, de a nu deconecta, modifica sau îndepărta dispozitivele de siguranță și de a semnala imediat angajatorului orice defecțiune sau situație care prezintă un pericol iminent de accidentare, conform Art. 23 din Legea 319/2006.
• Lucrătorul desemnat/Serviciul extern SSM: Aceștia au rolul de a sprijini angajatorul în implementarea și monitorizarea măsurilor de SSM, de a efectua evaluări de risc, de a organiza instruiri și de a consilia angajatorul. Ei sunt responsabili pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice care le-au fost delegate.

Conducerea de la diferite niveluri: Managerii de departament, șefii de echipă și alți lideri au un rol esențial în aplicarea directă a normelor SSM în zonele lor de responsabilitate, supraveghind respectarea procedurilor de către subordonați.

Indiferent de tipul contractului de muncă (nedeterminată, determinată, zilieri, sezonieri, ucenici, stagiari), toți angajații au aceleași drepturi și obligații fundamentale în domeniul SSM, iar angajatorul are aceleași responsabilități de a asigura condiții de muncă sigure. Cu toate acestea, pentru anumite categorii de angajați, apar particularități legate de aplicarea practică a normelor SSM, datorită duratei scurte a raportului de muncă, specificului activității sau rotației frecvente a personalului.

Principiul fundamental: Legea 319/2006 se aplică tuturor lucrătorilor, indiferent de forma de angajare. Art. 2 alin. (1) din Legea 319/2006 definește „lucrătorul” ca fiind orice persoană angajată de către un angajator, inclusiv stagiari şi ucenici.

Particularități legislative și practice:

1. Angajații cu contract de muncă pe durată determinată:
   • Legislatie: Se aplică integral Codul Muncii (Legea 53/2003) și Legea 319/2006.
   • Particularități: Deși responsabilitățile sunt aceleași, angajatorii trebuie să fie atenți la:
     • Instruire: Asigurarea unei instruiri complete și eficiente de SSM (introductiv-generală, la locul de muncă) într-un timp scurt, înainte de începerea activității. Nu se pot face concesii la durata minimă a instruirii, chiar dacă angajarea este pe termen scurt.
     • Examinare medicală: Obligatorie la fel ca pentru contractele nedeterminate.
     • Evaluarea riscurilor: Evaluarea trebuie să includă și riscurile specifice activității temporare, dacă este cazul.
     • EIP: Furnizarea și instruirea privind utilizarea EIP sunt obligatorii.
2. Zilieri (reglementați de Legea 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri):
   • Legislatie: Pe lângă Legea 52/2011, se aplică Legea 319/2006 în măsura în care natura activității permite. Art. 8 alin. (1) din Legea 52/2011 stipulează că „beneficiarul, pe durata desfăşurării activităţilor de către zilier, are obligaţia să asigure condiţiile de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu Legea 319/2006”.
   • Particularități:
     • Instruire: Instruirea introductiv-generală și la locul de muncă este obligatorie. Deși durata activității poate fi scurtă (o zi), instruirea trebuie să acopere riscurile specifice și să fie consemnată. De multe ori, aceasta se realizează printr-o instruire concentrată, cu accent pe pericolele iminente.
     • EIP: Beneficiarul are obligația să furnizeze EIP necesar pentru activitatea desfășurată.
     • Evaluarea riscurilor: Deși nu se realizează fișe individuale de post pentru zilieri, evaluarea riscurilor pentru activitățile ocazionale trebuie să existe și să stea la baza instruirii.
     • Acces la prim ajutor: Zilierii trebuie să aibă acces la prim ajutor în caz de accident.
     • Accidentele de muncă: Legea 52/2011 specifică faptul că accidentele suferite de zilieri în timpul desfăşurării activităţilor sunt asimilate accidentelor de muncă şi se înregistrează şi se raportează conform Legii 319/2006.
3. Sezonieri (angajați cu CIM pe durată determinată, pentru lucrări sezoniere, conform Codului Muncii):
   • Legislatie: Se aplică integral Codul Muncii și Legea 319/2006.
   • Particularități: Similare cu cele ale contractelor pe durată determinată, dar cu un accent mai mare pe:
     • Instruire specifică: Activitățile sezoniere (ex: agricultură, turism, construcții) pot implica riscuri specifice și condiții de muncă variate (ex: expunere la intemperii, lucrul cu utilaje agricole). Instruirea trebuie să fie adaptată acestor condiții.
     • EIP: Asigurarea EIP adecvat condițiilor sezoniere (ex: protecție solară, îmbrăcăminte adecvată).
     • Supraveghere medicală: Examinarea medicală la angajare este obligatorie. Chiar dacă durata contractului este scurtă, aptitudinea medicală pentru muncă este esențială.

În concluzie, flexibilitatea tipurilor de contracte nu reduce responsabilitățile angajatorului în SSM. Dimpotrivă, necesită o planificare și o execuție mai riguroasă a măsurilor de SSM, în special a instruirilor și a asigurării EIP, având în vedere că personalul poate fi nou și mai puțin familiarizat cu mediul de lucru și riscurile specifice.

Semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă este un instrument vizual important pentru informarea rapidă și clară a angajaților cu privire la riscurile potențiale, la acțiunile obligatorii sau interzise, și la locația echipamentelor de urgență. Este reglementată prin HG 971/2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau de sănătate la locul de muncă.

Scopul semnalizării:

• Atrage atenția asupra riscurilor care nu pot fi eliminate prin măsuri tehnice sau organizatorice.
• Furnizează informații esențiale despre măsuri de siguranță, căi de evacuare sau echipamente de prim ajutor.
• Ghidează angajații către un comportament sigur.

Principalele tipuri de semne de securitate: Semnalizarea este clasificată în funcție de scopul său și de culorile asociate:

1. Semne de interzicere (Forma rotundă, simbol negru pe fond alb, bordură roșie și bară diagonală roșie):
   • Indică un comportament interzis.
   • Exemple: „Fumatul interzis”, „Acces interzis persoanelor neautorizate”, „Fără foc deschis”.
2. Semne de avertizare (Forma triunghiulară, simbol negru pe fond galben, bordură neagră):
   • Avertizează asupra unui risc sau pericol.
   • Exemple: „Pericol de electrocutare”, „Atenție, suprafață fierbinte”, „Pericol de cădere”.
3. Semne de obligativitate (Forma rotundă, simbol alb pe fond albastru):
   • Indică un comportament obligatoriu.
   • Exemple: „Se poartă cască de protecție”, „Se poartă încălțăminte de protecție”, „Se utilizează mănuși”.
4. Semne de salvare sau prim ajutor (Forma pătrată sau dreptunghiulară, simbol alb pe fond verde):
   • Indică ieșiri de urgență, căi de evacuare, locația echipamentelor de prim ajutor.
   • Exemple: „Ieșire de urgență”, „Prim Ajutor”, „Duș de urgență”.
5. Semne de incendiu (Forma pătrată sau dreptunghiulară, simbol alb pe fond roșu):
   • Indică locația echipamentelor de stingere a incendiilor.
   • Exemple: „Stingător”, „Hidrant”, „Telefon de urgență”.

Alte aspecte importante:

• Vizibilitate: Semnele trebuie să fie vizibile, iluminate corespunzător și amplasate în locuri relevante.
• Întreținere: Trebuie menținute în stare bună de funcționare și curate.
• Instruire: Angajații trebuie instruiți cu privire la semnificația fiecărui semn.

Coerență: Semnalizarea trebuie să fie uniformă și conformă cu standardele europene.