Obligațiile Angajatorului – Temelia unui Mediu de Lucru Sigur

Angajatorul este piatra de temelie a oricărui sistem de SSM eficient. Responsabilitățile sale sunt extinse și acoperă o gamă largă de activități, de la identificarea pericolelor până la asigurarea resurselor necesare pentru protejarea angajaților. Să detaliem aceste obligații esențiale.

Evaluarea Riscurilor: Radiografia Pericolelor

Dacă ar fi să alegem un singur element ca fiind cel mai important în SSM, acesta ar fi, fără îndoială, evaluarea riscurilor. Este punctul de plecare, „radiografia” care dezvăluie pericolele ascunse și stă la baza tuturor măsurilor ulterioare. Fără o evaluare corectă, toate celelalte acțiuni sunt, în cel mai bun caz, simple presupuneri.

Ce este evaluarea riscurilor?

Conform Art. 7 din Legea 319/2006, evaluarea riscurilor este „procesul de identificare a pericolelor şi de estimare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă, în vederea stabilirii măsurilor de prevenire şi protecţie necesare”. Practic, este un proces sistematic prin care se răspunde la trei întrebări cheie:

Ce ar putea merge prost? (Identificarea pericolelor)
Cât de probabil este să se întâmple și cât de grav ar fi? (Estimarea riscurilor)
Ce trebuie să facem pentru a preveni sau a minimiza impactul? (Stabilirea măsurilor)

Cum se realizează? Pași esențiali:

Identificarea pericolelor: Aceasta implică o analiză atentă a fiecărui aspect al locului de muncă:

Echipamente de muncă: Mașini, unelte, instalații (părți în mișcare, suprafețe fierbinți, zgomot, vibrații, electricitate).
Substanțe chimice: Toxice, inflamabile, corozive, iritante.
Mediu de lucru: Iluminat, ventilație, temperatură, zgomot, spațiu insuficient.
Procese de muncă: Manipularea manuală a maselor, lucrul la înălțime, lucrul în spații închise, lucrul cu foc deschis.
Factori psihosociali: Stres, volum de muncă, hărțuire.
Factori biologici: Bacterii, viruși, fungi (în anumite medii de lucru).
Se pot folosi liste de verificare, observații directe, discuții cu angajații (ei sunt cei care cunosc cel mai bine riscurile zilnice), analiza incidentelor anterioare și a „aproape accidentelor”.
Estimarea riscului: Pentru fiecare pericol identificat, se evaluează:

Probabilitatea: Cât de probabil este ca un eveniment periculos să se întâmple (ex: foarte mică, mică, medie, mare).
Gravitatea: Cât de grave ar fi consecințele dacă s-ar întâmpla (ex: minoră – o zgârietură, medie – o entorsă, gravă – o fractură, foarte gravă – deces sau invaliditate permanentă).
Combinând probabilitatea cu gravitatea, se obține un nivel de risc (ex: risc scăzut, mediu, ridicat, inacceptabil).
Stabilirea măsurilor de prevenire și protecție: Pe baza nivelului de risc, se elaborează măsuri concrete. Se respectă principiile generale de prevenire din Art. 7 alin. (2) din Legea 319/2006:

Evitarea riscurilor: Cel mai bun risc este cel care nu există. Dacă o activitate este prea periculoasă, se caută o alternativă.
Evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate: Cele pe care le-am discutat mai sus.
Combaterea riscurilor la sursă: Eliminarea cauzei, nu doar a efectului (ex: înlocuirea unei substanțe toxice cu una non-toxică).
Adaptarea muncii la om: Design ergonomic al locurilor de muncă.
Adaptarea la progresul tehnic: Utilizarea celor mai noi tehnologii de siguranță.
Înlocuirea periculosului cu nepericulosul sau mai puțin periculosul.
Prioritatea măsurilor de protecție colectivă față de cele individuale: O balustradă (protecție colectivă) este mai bună decât o centură de siguranță (protecție individuală), deoarece protejează pe toți.
Furnizarea de instrucțiuni adecvate lucrătorilor.
Monitorizare și revizuire: Evaluarea riscurilor nu este un document static. Ea trebuie revizuită periodic (de exemplu, anual sau la 3 ani, în funcție de specificul activității) și ori de câte ori apar modificări semnificative: introducerea de noi echipamente, tehnologii, substanțe, modificarea proceselor de muncă, schimbări în structura organizației, sau după un accident/incident semnificativ.

Exemplu concret:

Într-o bucătărie de restaurant, evaluarea riscurilor ar identifica:

Pericole: Cuțite ascuțite, suprafețe fierbinți (aragaz, cuptor), podele umede/alunecoase, echipamente electrice (mixere, frigidere), aburi, manipulare manuală de vase grele, stres (ore lungi, presiune).
Riscuri: Tăieturi, arsuri, electrocutare, căderi, afecțiuni musculo-scheletice, stres profesional.

Măsuri: Cuțite ascuțite și depozitate corect, mănuși anti-tăiere, instruire privind utilizarea sigură a cuțitelor; covoare antiderapante, curățare imediată a scurgerilor; încălțăminte de siguranță; instruire privind ridicarea corectă a greutăților; pauze regulate; ventilație adecvată; stingătoare la îndemână.

Planul de Prevenire și Protecție: Harta către Siguranță

Odată ce riscurile au fost identificate și evaluate, angajatorul trebuie să elaboreze un Plan de Prevenire și Protecție (PPP). Acesta este, în esență, harta strategică care detaliază toate măsurile concrete pe care compania le va implementa pentru a asigura securitatea și sănătatea angajaților. PPP este un document obligatoriu, conform Art. 15 alin. (1) din Legea 319/2006 și Art. 136 din HG 1425/2006.

Ce conține un Plan de Prevenire și Protecție?

PPP nu este o listă generală, ci un document specific, adaptat fiecărei unități și fiecărui loc de muncă. El include:

Măsuri tehnice: Acestea vizează modificarea mediului de lucru sau a echipamentelor pentru a reduce riscurile.
Exemple: Instalarea de apărători la mașini, sisteme de ventilație forțată, îmbunătățirea iluminatului, instalarea de balustrade de protecție, modernizarea instalațiilor electrice, sisteme de alarmare la incendiu.
Măsuri organizatorice: Acestea se referă la modul în care este organizată munca pentru a minimiza expunerea la riscuri.
Exemple: Stabilirea unor proceduri clare de lucru, rotația angajaților la posturi cu risc ridicat, limitarea timpului de expunere la zgomot sau substanțe periculoase, programarea pauzelor, delimitarea zonelor periculoase, implementarea unui sistem de permise de lucru.
Măsuri igienico-sanitare: Vizează asigurarea unui mediu de lucru curat și sănătos.
Exemple: Asigurarea apei potabile, grupuri sanitare curate, vestiare adecvate, facilități pentru igiena personală, curățenie regulată, controlul dăunătorilor.
Măsuri de altă natură: Orice alte măsuri relevante.
Exemple: Asigurarea serviciilor de medicina muncii, dotarea cu truse de prim ajutor, organizarea de exerciții de evacuare, instruirea personalului pentru prim ajutor.

Importanța PPP:

Structurarea acțiunilor: Transformă rezultatele evaluării riscurilor în acțiuni concrete și planificate.
Alocarea resurselor: Ajută la identificarea resurselor (umane, financiare, materiale) necesare pentru implementarea măsurilor.
Monitorizare și control: Permite angajatorului să urmărească progresul implementării măsurilor și să identifice eventualele întârzieri sau deficiențe.
Dovada conformității: Este un document esențial în cazul unui control ITM, demonstrând că angajatorul are o strategie clară de SSM.

PPP trebuie să fie un document viu, actualizat ori de câte ori intervin modificări în evaluarea riscurilor sau în activitatea companiei.

Asigurarea Serviciilor de Prevenire și Protecție

Angajatorul nu este singur în demersul de a asigura SSM. El are obligația de a organiza activitățile de prevenire și protecție, ceea ce se poate face în două moduri principale, conform Art. 8 din Legea 319/2006 și Art. 16-29 din HG 1425/2006:

Serviciu Intern de Prevenire și Protecție: Această opțiune implică desemnarea unuia sau mai multor lucrători din cadrul companiei care să se ocupe de SSM. Acești lucrători trebuie să aibă pregătirea necesară (cursuri de specialitate) și timpul alocat pentru a-și îndeplini atribuțiile. Este o soluție potrivită pentru companiile cu un număr mai mare de angajați sau cu riscuri specifice care necesită o prezență constantă a unui specialist SSM.
Exemplu: O fabrică mare poate avea un departament întreg de SSM, cu ingineri specializați.
Serviciu Extern de Prevenire și Protecție: Pentru angajatorii care nu au resursele sau expertiza necesară intern, soluția este contractarea unui serviciu extern autorizat de Ministerul Muncii. Aceste firme specializate oferă consultanță, efectuează evaluări de risc, instruiri și elaborează documentația necesară. Este o opțiune flexibilă, adesea preferată de firmele mici și mijlocii.
Exemplu: O firmă de IT cu 30 de angajați poate contracta o firmă externă de SSM care să vină periodic pentru instruiri și actualizarea documentelor.

Decizia privind modul de organizare (intern sau extern) depinde de:

Numărul de angajați: Peste un anumit număr (stabilit prin norme metodologice), serviciul intern devine mai fezabil.
Riscurile specifice activității: O activitate cu risc ridicat poate necesita un specialist SSM cu normă întreagă.
Competențele disponibile intern.

Indiferent de opțiunea aleasă, angajatorul trebuie să se asigure că persoanele sau firmele desemnate sunt competente și autorizate pentru a presta aceste servicii.

Autorizarea de Funcționare din Punct de Vedere SSM

Un pas esențial pentru orice angajator care își începe activitatea este obținerea Autorizației de Funcționare din Punct de Vedere al Securității și Sănătății în Muncă (AFSSM). Aceasta nu este o simplă formalitate, ci o confirmare oficială că angajatorul a îndeplinit cerințele minime de SSM înainte de a permite angajaților să își înceapă activitatea.

Cine o eliberează?

AFSSM este eliberată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) de pe raza în care își are sediul social angajatorul, conform Art. 13 din Legea 319/2006 și Art. 39-44 din HG 1425/2006.

Când este obligatorie?

Este obligatorie pentru toți angajatorii care își încep activitatea, indiferent de tipul de activitate sau numărul de angajați. Practic, nicio entitate economică nu poate începe să angajeze personal și să desfășoare activități fără această autorizație.

Ce presupune procesul de obținere?

Pentru a obține AFSSM, angajatorul trebuie să depună un dosar la ITM care să demonstreze conformitatea cu legislația SSM. Acest dosar include, de regulă, dovezi că:

A fost efectuată evaluarea riscurilor.
A fost elaborat Planul de Prevenire și Protecție.
A fost desemnat un lucrător SSM sau a fost contractat un serviciu extern.
Există fișe de instruire SSM.
S-a asigurat supravegherea medicală (medicina muncii) pentru viitorii angajați.
Există dotări minime de prim ajutor și P.S.I.

AFSSM este o dovadă că angajatorul a luat la cunoștință de obligațiile sale în domeniul SSM și a implementat un cadru minim necesar pentru protejarea angajaților. Fără această autorizație, orice activitate cu personal angajat este considerată ilegală din punct de vedere SSM și poate atrage sancțiuni severe.

Asigurarea Echipamentului Individual de Protecție (EIP)

Echipamentul Individual de Protecție (EIP) reprezintă orice echipament purtat de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri la adresa securității și sănătății sale la locul de muncă. De la căști și ochelari, la mănuși și încălțăminte de protecție, EIP-ul este o barieră esențială între angajat și pericol.

Baza legală: Utilizarea EIP este reglementată de HG 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.

Obligațiile angajatorului privind EIP:

Furnizarea gratuită: Angajatorul are obligația de a furniza EIP gratuit angajaților. Costurile asociate cu achiziția, întreținerea, repararea și înlocuirea EIP-ului sunt suportate integral de angajator.
Alegerea EIP-ului adecvat: Alegerea EIP-ului se face pe baza evaluării riscurilor. Nu orice EIP este potrivit pentru orice risc. Angajatorul trebuie să se asigure că EIP-ul ales este adecvat riscului specific, că respectă standardele de calitate (ex: marcajul CE) și că se potrivește corect angajatului.

Exemplu: Pentru un muncitor într-o zonă cu zgomot intens, sunt necesare antifoane cu un anumit nivel de atenuare, nu orice tip de antifoane.

Instruirea angajaților privind utilizarea și întreținerea: Nu este suficient să oferi EIP; angajații trebuie instruiți temeinic cu privire la:

Modul corect de utilizare: Cum se poartă, cum se ajustează.
Riscurile împotriva cărora protejează: De ce este important să-l poarte.
Limitările EIP-ului: Ce nu poate proteja.
Întreținerea și depozitarea corectă: Cum să-l curețe, cum să-l depoziteze pentru a-i prelungi durata de viață și a-i menține eficacitatea.
Semnalarea defecțiunilor: Angajații trebuie să știe să raporteze imediat orice defecțiune sau deteriorare a EIP-ului.

Verificarea și înlocuirea periodică: Angajatorul trebuie să se asigure că EIP-ul este verificat periodic pentru a identifica uzura sau defecțiunile și că este înlocuit ori de câte ori este necesar. EIP-ul deteriorat nu oferă protecție.
Fișe de dotare cu EIP: Se recomandă întocmirea unor fișe individuale de dotare cu EIP pentru fiecare angajat, unde se consemnează tipul EIP-ului, data dotării și semnătura angajatului că l-a primit și a fost instruit.

EIP-ul este ultima soluție! Este important de reținut că EIP-ul este considerat ultima soluție în ierarhia măsurilor de prevenire. Angajatorul trebuie să prioritizeze eliminarea riscurilor la sursă și implementarea măsurilor de protecție colectivă. Doar dacă acestea nu sunt suficiente pentru a reduce riscul la un nivel acceptabil, se recurge la EIP.